Blog Vorbe din pălărie: Despre timp şi relativitate

La un moment dat, în evoluţia sa, omul a decis să adopte conceptul de timp. Timpul este scurgerea vremii între apusul şi răsăritul soarelui. Ziua şi noaptea, saptămâna, luna, orele, toate cele 24, nu sunt altceva decât nişte convenţii menite a ne ajuta să măsurăm acest timp, să ajungem fiecare la birou la ora necesară, să ştim când să mâncăm, când să dormim.
În aceeaşi ordine de idei, timpul ne ajută, de exemplu, să ştim când ne expiră actul de identitate sau permisul de la bibliotecă sau, dacă trăim la bloc, când sunt orele de linişte şi când ne putem face de cap facând găuri cu bormaşina, dând muzica la maximum sau dând cu aspiratorul.
Şi totuşi, după cum ne spune nenea ăla simpatic, Einstein parcă îl chema, totul este relativ, inclusiv timpul.
Într-o seară, pe la 12 trecute fix, aşa cum spune convenţia materializată în ceasul de pe telefon, mă trezesc speriată, după eforturi îndelungi de a adormi, deoarece un zgomot puternic reverba în pereţii de beton ai garsonierei. Mă duc în baie, acolo unde coloana de apă conduce fieşce zgomot către urechile mele, şi ascult. Ce credeţi că făcea vecina de jos? Dădea cu aspiratorul! Da’, știți, unul dintr-ăla puternic, de scoate acarieni din toate faldurile covorului. Cum afară era linişte, în bloc la fel, sunetul aspiratorului se auzea de parcă tocmai mă trezisem în mijlocul uraganului Katrina.
Ei, trece! Merg dimineaţă la birou şi o colegă îmi povesteşte că s-a dus să ducă nişte cărţi scoase în urmă cu două săptămâni de la bibliotecă. Când a scos cărţile, o bibliotecară foarte drăguţă i-a atras atenţia că în luna martie trebuie să-şi înnoiască permisul, deoarece expiră. La returnare, însă, a aflat că programul informatic nu funcţionează după convenţiile sociale legate de timp, aşa că a trebuit să stea să aştepte să-şi schimbe permisul pe loc.
După aceste două situaţii am putea sta să ne punem întrebări. Ce program are vecina mea, de nu poate da cu aspiratorul decât noaptea? De ce dacă un document expiră în martie trebuie schimbat cu o lună mai repede, pentru că are fiţe programul informatic? Şi multe, multe altele.
Totuşi, decât să ne enervăm şi să ne consumăm neuronii, mai bine tragem aer în piept şi ne spunem că „timpul nu este altceva decât o chestiune relativă.”

Sanda Viţelar

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Copilării, cu Veronica Ilie - Concert la...

Corina Muntean | Citeste articolul

Preșcolarii de la grădinița Arlechino di...

Parteneri