Foto: Radio Tg.Mures/Raul Hategan Blog Vorbe din pălărie: Lăcusta, şerpişorul şi şoriceii înaripaţi
Ce este aceea o fobie? Ca de obicei, Goagăl ne sare în ajutor şi iată ce găsim dacă dăm un search pentru definiţia fobiei. „Termenul de fobie, atât pentru psihiatru, cât şi pentru omul de pe stradă, semnifică o frică de o intensitate extremă, persistentă, sesizată de către subiect ca fiind iraţională. Aceasta este determinată de prezenţa sau doar anticiparea prezenţei unui obiect, vietate sau situaţie.” Aşa spune deci definiţia şi nu trebuie să luăm în râs subiectul. Există persoane care suferă cumplit de pe urma acestor fobii. De exemplu, cunosc o persoană care suferă de ofidiofobie, adică îi este îngrozitor de frică de şerpi. Simpla pronunţare a cuvântului îi face pielea de găină. Am fost odată împreună la munte şi a zărit un şerpişor mic, verde şi inocent, care s-a mișcat alene prin iarbă. Nu a mai vrut să iasă din cabană. A fost nevoie de multă muncă de convingere pentru a o determina să părăsească micuța cabană.
Există însă şi persoane care au anumite frici, fără a fi vorba neapărat de fobii în sensul medical al termenului. Să vă povestesc o întâmplare. O cunoştinţă de-a mea are oroare de lăcuste. E tot o fobie, pentru că, să fim serioşi, lăcustele nu sunt cele mai simpatice animale. Eram mai zilele trecute acasă la persoana respectivă, când aud un urlet crunt. Intru în cameră şi, din vârful patului, prietena mea îmi spune cu o voce tremurată: „Este o lăcustă în baie. Fă ceva!” Acum, sincer vorbind, nici mie nu-mi plac vietățile astea. Dar am luat un prosop şi, reducând câmpul vizual al creaturii , am ghidat-o către geamul deschis al băii, pentru că nu-mi place să omor animale. Odată ce lăcusta a sărit pe geam afară, atmosfera s-a detensionat brusc. O altă prietenă a descoperit pe pervazul geamului interior un liliac. „Era într-o dimineaţă şi m-am dus să întind hainele pe uscător”, îmi povesteşte ea. „Când trag perdeaua, văd pe pervazul interior un puiuţ de liliac. Eu mă uit la el, el se uită la mine, niciunul din noi nu schiţa niciun gest. Stăteam şi cugetam cum să scot animalul afară, fără să pun mâna pe el. Nu de frică, ci pentru că e scârbos. Brusc mi-a venit o idee: am luat un pahar, l-am pus deasupra liliacului şi l-am înghiontit încet, încet către geamul deschis”, mi-a mai spus acesta.
Eu personal sufăr de o doză de claustrofobie. Desigur, aceasta mi se trage de la serialul “Baywatch”. Vă aduceţi aminte scenele când vreun aventurier rămânea blocat într-o peşteră subacvatică şi aceasta se umplea cu apă? Ei bine, mi se pare cel mai crunt lucru posibil. De asemenea, trebuie să mai recunosc ceva, dar numai dacă rămâne între noi: în cele mai multe dimineţi sufăr de ergasiofobie, adică de teamă de muncă.
Sanda Viţelar
