Foto: Radio Tg.Mures/Raul Hategan Blog Vorbe din pălărie: Mentalitatea noastră cea de toate zilele
Multă lume îşi pune întrebarea: oare care este cea mai mare problemă a poporului nostru? Răspunsul mi se pare destul de simplu: mentalitatea. Aşa cum se ştie, fiecare popor este caracterizat de o sumă de tradiţii şi obiceiuri, de evenimentele istorice prin care a trecut, de curentele de gândire ce au caracterizat membrii săi de-a lungul timpului.
Din aceste puncte de vedere, putem spune că există o mentalitate specifică fiecărui popor, mentalitate ce se traduce în comportamentul de zi cu zi al celor ce formează poporul, indiferent că e vorba de oameni simpli sau de cei care, vremelnic, ocupă funcţii de conducere sau de decizie. Fără a cădea pradă discursului conform căruia naţia noastră e mai dezastruoasă decât altele, nu pot să nu constat că mentalitatea predominantă a românului este aceea de a sta cu mâna-ntinsă. Cel mai adesea oamenii se plâng că „statul nu face nimic”. Pe undeva, e de înţeles. După 50 de ani în care cetăţenii au fost obişnuiţi ca statul să facă totul, să le dea salarii, case, maşini, televizoare şi frigidere, să se îngrijească de educaţie şi sănătate, este greu de trecut la mentalitatea economiei de piaţă, în care avutul fiecăruia depinde de nivelul de muncă depus. Dar mentalitatea mâinii întinse nu se vede numai aici. Românul este bucuros de orice primeşte gratis.
Nu contează dacă are sau nu nevoie de acel lucru. Dacă e pe gratis, e binevenit. Să luăm, drept exemplu, pomenile de toate felurile. Credeţi că toţi cei care stau la coadă pentru o porţie de fasole cu cârnaţi, la diverse sărbători, chiar nu-şi permit să-şi gătească acasă tradiţionala mâncare? Sunt convinsă că nu se înghesuie din necesitate, ci doar pentru că e gratis. Problema este că, pentru a se face simţită o schimbare în mentalitate, trebuie să treacă mult timp, trebuie să crească o serie de generaţii care să fie educate altfel, care să aibă mintea deschisă. Din păcate, acest lucru nu se întâmplă, și chiar vedem că şi actuala tânără generaţie preia metehnele celei mai vârstnice.
Asta se vede cel mai bine în clasa politică, unde politicienii tineri, crescuţi atent de cei mai în vârstă, preiau şi redau aceleaşi discursuri, acelaşi comportament ca şi predecesorii lor. Oare cât mai avem de aşteptat până vom vedea o adevărată schimbare?
Sanda Vițelar
