Foto: Radio Tg.Mures/Raul Hategan Blog Vorbe din pălărie: Păţăşti!
Noi ăştia de lucrăm în presa locală participăm, săptămânal, la zeci de evenimente. Indiferent că suntem prezenţi la faţa locului sau lucrăm în redacţie, avem zilnic în faţa ochilor zeci, sute de informaţii, fie că e vorba de nume, funcţii, locuri, sume, acte, procese, DNA, răvăşitul oilor, festivalul măturii nebune, tzunami, economia mondială, ziua butonului „caps lock” sau mai ştiu eu ce subiect. Cu excepţia timpului în care dormi sau, fiind fiinţă umană, ai alte activităţi fără de care nu ai putea sta zilnic cu reportofonul în mână, tot timpul trebuie să ştii cine, ce face, unde, cum cât şi de ce, preferabil cât costă şi ideal ar fi să ai şi ceva background: dacă s-a mai făcut, unde, când , de ce, cam cât a costat şi mai ales cine a mai făcut.
Ei bine, cred că realizaţi că nu le ştim noi pe toate, că sunt zeci, sute de oameni care zilnic, săptămânal ne transmit informaţii pe care noi trebuie să le redăm ascultătorilor, cititorilor, publicului, dumneavoastră. Şi, dacă tot am un moment de sinceritate, sunt purtători de cuvânt cu care vorbesc mai des decât cu propria-mi familie, colegii şi purtătorii de cuvânt ştiu despre ce vorbesc.
Cum nu suntem roboţi, nu le reţinem pe toate, nu ştiu să vă redau la orice oră din zi şi din noapte tot ce scriu în ştiri, nu ştiu pe de rost toate procedurile, protocoalele, nu sunt atât de specializată sau documentată pe fiecare domeniu încât să ştiu totul.
Tocmai din acest motiv, stăteam cu mai mulţi colegi vineri la ceremonia SMURD 25 de ani şi nu pricepeam, aşa cum am scris ieri, derularea protocolului. Ne-am pus întrebarea şi nu înţelegeam. Nu „acopeream” evenimentul respectiv, deci am participat ca cetăţean şi din curiozitate profesională, dar şi în semn de respect. Textul de ieri de aceea a şi fost scris, pentru că dacă eu nu am înţeles mare lucru din desfăşurarea manifestării, cu toate că am acces la atâtea informaţii şi particip la atâtea evenimente, nu ştiu, sincer, cetăţeanul simplu ce a înţeles.
După publicarea textului de ieri am discutat cu cei care se pricep mai bine decât mine şi mi s-a explicat că potrivit unor protocoale militare, în cazul unei ceremonii de predare de apel, imnul se cântă după, adică nu a fost vreo greşeală, aşa e procedura, doar că e una pe care noi nu o ştiam. Nu de alta, dar nu avem cum să le ştim pe toate şi nici să reţinem toate regulile şi protocoalele tuturor ceremonilor, desemnărilor, evenimentelor şi aşa mai departe. Din toate ceremoniile organizate cu diverse ocazii acest aspect nu a fost reţinut.
Deci protocolul a fost respectat şi asta e foarte bine, dar experienţa asta cred eu că arată un lucru: există undeva o lipsă de comunicare, informaţia se pierde undeva. Discutam cu mai multe persoane despre limbajul de lemn, despre cum putem educa mai bine publicul dacă încercăm să-i explicăm mai limpede lucrurile. Rămâne de văzut. Rămân la părerea că, pentru un cetăţean de rând, nu se prea înţelege mare lucru din ceremoniile astea şi că, dacă verigile de comunicare între instituţii şi media nu se rezolvă, degeaba încercăm să evoulăm ca societate.
Dincolo, însă, de aceste lucruri, pe care fiecare trebuie să şi le asume şi care pot fi rezolvate pe calea diagolui permanent, sper să trăiesc ziua în care voi primi o informare de presă în care mi se va spune că pe scenă vor fi oamenii, nu costumele.
Sanda Viţelar
Raspunsuri
Respect! Bravo! Aveti dreptate!
Daca purtatorii de cuvant explicau programul manifestarii la care am asistat cu totii, nu se mai iveau astfel de confuzii!
O zi buna!