Blog/Nemulțumirile lu’ mama lu’ Bubtzi: Ora fixă-5 minute=vezi foto

Dragi spectatori de teatru,

(Și dragi non-spectatori de teatru – în cazul în care veți vrea vreodată să încercați această experiență deloc periculoasă,)

Am și eu o rugăminte. Una mică, mică de tot. Când consultați programul de spectacole, când vă organizați ziua pe care intenționați să o încheiați la teatru și când vă puneți hăinuțele mai acătării ca să ieșiți pe ușă spre instituția de cultură, vă rog, citiți cu atenție ora începerii reprezentației. Fiindcă dacă scrie 19:00, înseamnă că acela e momentul când luminile se sting și cortina se ridică. Înseamnă că actorii sînt în culise de mai bine de 10 minute și-și reglează respirația, pregătiți de primul pas pe scenă. Înseamnă că marea majoritate a publicului e deja așezată pe locurile plătite la fel ca voi și așteaptă să vadă un spectacol, nu niște siluete debusolate, căutând scaunele pe întuneric. Aceleași principii se aplică și în cazul în care ora începerii e 19:30, 18:00, 20:00 ș.a.m.d. Ați prins ideea, nu? Fără intenția de a jigni pe cineva, zic și eu că nu e chiar așa o provocare să plecați de-acasă astfel încât să ajungeți la teatru măcar cu 5 minute înainte de ora aia trecută pe bilet, afiș, program etc. A fi punctual și cu bun-simț nu echivalează cu escaladarea Everestului, nu? Sînt convinsă că și voi, de fiecare dată când vă simțiți deranjați de ceva/cineva, aveți exact același argument. Că tot ceea ce ține de politețe s-a predat și învățat în cadrul intensivului curs numit “7 ani de-acasă”. Și dacă s-a ratat sesiunea în cauză, sigur au mai fost vreo 10-20 de ani în care se putea recupera acest deficit. Pe modelul punctualității la interviurile de angajare (că doar vă depinde bugetul de asta!) sau pe fondul eternelor și îndreptățitelor nemulțumiri vizavi de timpul de așteptare la ghișeele statului sau la ușile cabinetelor medicale din spitalele sistemului, vă rog să faceți un exercițiu de imaginație și să reconfigurați situația. Dacă ați fi voi spectatorii deja ajunși în sala de teatru? V-ar plăcea să fiți călcați din greșeală pe bombee de niște necunoscuți care nu-s în stare să decodeze limbile ceasului și să vină la timp? V-ar plăcea să vă fie ciufulite frezele de poșetele sau paltoanele întârziaților, care se strecoară, pe întuneric, pe rândul de deasupra voastră spre locurile ce le-au fost alocate? Sau puneți-vă în papucii actorilor. La figurat, evident! Vedeți voi, actorii nu-s niște maimuțe, care ies în arena circului când li se arată o banană. Actorii-s un fel de oameni, care vin la teatru cu vreo 2 ore înainte de gong. Își uită viața cotidiană, repetând replicile pe care urmează să le rostească. Își solicită emoțiile și fizicul, rememorând cu ochii închiși tot ce au de făcut în spectacol. Își reglează vocile făcând vocalize sau recitând poezii stând în cap. Nu glumesc, nu. Lecțiile de dicție și vorbire scenică ne învață că așa așezăm cel mai bine vocea în mască. Adică în locul acela al capului de unde, apoi, vom putea vorbi astfel încât voi să ne auziți chiar și din ultimul rând al sălii. Actorii stau la machiaj și se privesc cum se transformă în ceea ce voi vreți să luați de bun, de credibil, fiindcă altfel ieșiți din sală și ziceți că n-o să mai veniți la teatru niciodată. Actorii au emoții, fiindcă nu e ușor să râzi sau să plângi pe bune când se uită la tine vreo 3-400 de perechi de ochi. Iar acele 10 minunte de dinainte de ora începerii sînt cele mai grele. Trec cel mai greu. E ca la check-in, când aștepți să ți se verifice actele și bagajele. Știi că e totul ok, dar dacă totuși se va găsi ceva în neregulă? Înțelegeți ce zic, așa-i? Că doar v-au descălțat, pipăit și controlat și pe voi încruntații ofițeri de la porțile de aeroport! Și ar mai fi un argument. Unul mic, mic de tot, precum rugămintea mea din deschidere. Actorii sînt acolo pentru voi. Pentru voi repetă luni de zile, pentru voi învață pagini de text, pentru voi caută varianta cea mai adevărată a personajelor. Pentru voi și nu pentru amărâtele de salarii. Pentru că, fără public, nu există teatru. De aceea, ei vă respectă și vă dau ce au ei mai bun. Și de aceea au nevoie de și muncesc pentru respectul vostru. Care începe cu punctualitatea.

Alexandra Didilescu