Sursa foto: Alexandra Didilescu Blog/Nemulțumirile lu’ mama lu’ Bubtzi: Răsăritul și vecinul de la 3 – inamicii somnului
Industria chimică a produs de-a lungul timpului tot felul de soluții care mai de care mai performante. Degresante, cu înălbitor, cu microparticule, anti-calcar, anti-bacterii, care desfundă, dezinfectante, sterilizante, folosibile și doar cu apă rece, oferta de pe piață e mare și acoperă toate necesitățile. Un produs bun trebuie și marketat cum se cuvine. Așa că firmele de publicitate se întrec în fraze cu impact, scurte și la obiect, care conțin chintesența, secretul superiorității, performanței produsului. Cel mai celebru slogan, cred, e XXXX – inamicul grăsimii! Nu doar că veți găsi soluția de curățare tronând placid pe mai toate chiuvetele gospodinelor urbane sau rurale, dar veți descoperi că numele produsului în cauză a devenit și poreclă pentru persoanele subțirele, care nu iau nicicum în greutate, sau nume de botez pentru animăluțele din jurul casei, care, tot așa, au o constituție mai firavă. Și e frumos că industria chimică vine în ajutorul nostru, dezvoltând inamici care ne salvează. Problema mea de azi, însă, e cu viața, care produce inamici care nu ne salvează. Inamici în pe bune. Introducerea cu produsele chimice am făcut-o doar pentru că sînt eu poetesă de felul meu și am trasat paralela asta în cap azi-dimineață la 6. De ce? Păi pentru că, exact cu 5 minute înainte să sune alarma, m-am trezit de la un murmur nedeslușit venit, parcă, din pereți. Și de la lumina răsăritului deja trecut de vreo 20 de minute. Acuma, în ce privește soarele, normal că nu dau vina pe el. E mersul firesc al anotimpurilor, pământul se rotește pe filmul lui. E treaba mea să-mi găsesc soluții (nu de curățat) ca să nu mă mai gâdile razele dis-de-dimineață. Gen draperii mai groase, jaluzele, folie mată, orice. Industria perdelelor sau, mă rog, a textilelor sau a ce-o fi mi-a pus la dispoziție diverse variante ca să scap de calvarul dimineților de vară. Baiu’-i la mine, că n-am nici bani să investesc în zona asta a confortului locativ și nici două mâini dibace, care să pună în practică măcar metodele de pe vremea studenției părinților mei: pătura-n geam și somn de voie. În privința murmurului din pereți, care devenea tot mai clar, pe cât mă dezmeticeam din dulcele somn, am identificat vinovatul în aproximativ 5 secunde. Nimeni altul decât vecinul de la 3, care, oricum, mă ține non-stop la curent cu știrile zilei și serii. Nu, nu prin discuții amicale pe băncuța din fața blocului. Ci prin aceeași metodă ca azi-dimineață. Adică volumul ridicat la televizor. Obișnuită cu bunele lui intenții pe timp de zi, am încetat de-o vreme să mai dau drumul la tv-ul propriu. La ce să consum curent când planeta are atâta nevoie să fie salvată și eu, oricum, aud perfect tot ce trebuie să știu prin tavan?! La 6, însă, recunosc, am fost de-a dreptul impresionată. Luată prin surprindere. Omul e tot mai atent și tot mai profi în exercitarea rolului de asistent-jurnalist de actualitate. Niciodată n-a mai pornit atât de devreme. Așa că, izbindu-mă de pereți în drumul spre periuța de dinți, m-am gândit că e momentul să-i ofer vecinului de la 3 fie diploma de Inamicul somnului, fie contactul vreunei firme din industria chimică, specializată pe produsele de curățat urechile. Morala? Mulți se plâng de bormașini și alte unelte active temporar la bloc. Până și eu, nu demult, reclamam o nuntă pornită duminica dimineața la 8. Îi invit pe toți nemulțumiții să se mute în blocul meu, unde sloganul de bază e: “Volumul televizorului crește proporțional cu vârsta! Veți fi, cu siguranță, cei mai informați cetățeni ai țării!”. Și veți vrea să trăiți la o fermă, în creierul munților. Asta, off the record, așa cum se practică în presă 🙂
P.S. Menționez că pe vecinul de la 3 nu l-am văzut niciodată la față.
Alexandra Didilescu
