Sursa foto: Alexandra Didilescu Blog/Nemulțumirile lu’ mama lu’ Bubtzi: Tehnologia sau balaurul care mănâncă păr
Știți vorba ceea “Drumul spre Iad e pavat cu intenții bune”? Mai are o variantă de nereprodus de către gurițele pudice și intelectuale, dar foarte practicată prin mediile informale, începe cu „Facerea de bine…” O aduc în discuție fiindcă dau pariu pe ce vreți voi că asta i-a ieșit printre dinți femeii care ținea ieri una dintre paginile cotidianului The Guardian. Ce-a pățit? Păi… Să vedeți… Și-a cumpărat ea o jucărie foarte la modă, care a tot câștigat teren în ultimii ani. O jucărie foarte utilă unei femei, pe măsura mașinii de spălat vase sau rufe, a leagănului electronic și a pilulei de a doua zi. No, nu vă gândiți la prostii. E vorba doar de un aspirator robot, căruia îi dai drumu’ prin casă și face curățenie în locul tău. E mega-cool: are senzori ca să nu se împiedice de lucruri, să nu cadă pe scări, ba chiar știe să-și caute singur sursa de curent în cazul în care se descarcă. Funcția de bază, însă, e aceea de a aspira tot ce detectează ca fiind mizerie pe podea. Nu că sună foarte bine? Mai-mai că v-ați și îmbrăcat să dați o fugă pân’ la primu’ magazin de electrocasnice să vă completați colecția de obiecte tehnologice care vă fac viața mai ușoară. Dar stați! Stați așa și nu mânați, pân’ la capăt ascultați! Ceea ce n-au luat în calcul inventatorii și, respectiv, distribuitorii acestui super-produs este că pe mapamondul ăsta trăiesc diverse ființe, care aparțin diverselor culturi. Printre care japonezii sau, cum e cazul doamnei care iscă această poveste, sud-coreenii. Oameni care obișnuiesc, printre altele, să doarmă pe jos. Da, pe podea. Da, exact, acolo unde aspiratorul are sarcina de a face curățenie. Așa intrăm în miezul problemei. Femeia a pornit robotul, s-a pus la somn și s-a trezit în chinuri atunci când prea-zelosul obiect începuse să-i aspire părul. Na, eu nici nu vreau să-mi imaginez cam câtă durere încape într-o asemenea experiență și nici nu vreau să știu cât de oribil trebuie să fie să te trezești dintr-un plăcut somn de după-masă, fiind literalmente supt, ca într-un vârtej, de gura necruțătoare a unui obiect electocasnic. Plus că e umilitor cumva… Când te duci a doua zi la lucru, pe jumătate chel sau cu podoaba capilară parțial dispărută în necunoscut, cum să le explici colegilor, șefilor sau, mai rău, subalternilor că te-a aspirat aspiratoru’? Explicația „Am făcut curățenie” ar fi, cu siguranță, ambiguă și fără sens, cea cu „Am cancer” nu ține de pe-o zi pe alta și nici nu vrei să te joci cu asemenea chestii, „M-a bătut bărbatul” e și mai rău, iar “Nu vreau să vorbesc despre asta” te face antisocială și pierzi din popularitatea sesiunilor de cafele din orice instituție la modă. Așa că nu-ți rămâne decât să spui adevărul. Poate omiți partea în care ai sunat la 112-ul sud-coreenilor și a fost nevoie de intervenția pompierilor ca să îți desprinzi aspiratorul din păr sau părul de aspirator, depinde cum vrei să privești lucrurile. Fapt pe care femeia din povestea noastră nu l-a putut evita, având în vedere că a plătit bani buni pentru un produs de calitate, care-și urmează stoic rostul și nu deviază de la sarcina profesională. Să mă-ntreb acum cam ce-au gândit sau cât au râs pe înfundate bieții pompieri plecați în misiune? Ar fi crud din partea mea. Să zic “Of, mama, mi-e dor de bara de bătut covoare!”? Aș fi anacronică, încuiată și ați spune că mă opun revoluției tehnologice și evoluției în sine. Da’ pot să zic că da, prefer să joc Fripta cu Bubtzi decât să-l abandonez în fața calculatorului și că da, vreau să știe să folosească și să se folosească de tabletă și de toate ustensilele prezentului și viitorului, dar cu moderație. N-am să mă lansez acum în mult sucita de pe-o parte pe alta teorie: “Virtualul omoară realul”, ci am să concluzionez scurt: înc-un pic, și ne-nghite tehnologia.
Alexandra Didilescu
