Blog/Nemulțumirile lu’ mama lu’ Bubtzi: Viața în citate sau Înțelepciuni de Facebook la kilogram

Subiectul ăsta nu-mi dă pace încă de când mi-am redeschis contul, adică septembrie anul trecut. Renunțasem la el în 2010 și, cu mâna pe inimă, am trăit la fel de bine în cei 4 ani pe cât trăiesc acum. Totuși, îi recunosc utilitatea, ba mai am și momente când mă distrez copios cu prieteni aflați la distanță, comentând tot felul de fotografii sau status-uri. Așa că nu sînt anti-Facebook, nicidecum. Nu sînt nici anti-citate. Fiindcă e dreptul fiecăruia să-și etaleze trăirile și gândurile în ce fel dorește. Dar am două probleme mari și late. Una: n-am întâlnit încă un singur jpeg din ăsta filosofic fără măcar o greșeală de ortografie. Și a doua: n-am întâlnit încă situație în viață, în care măcar unul din jpeg-urile astea să se aplice și să fie o soluție viabilă pentru problemele concrete și reale pe care le avem. În privința scrierii și punctuației, mă aprind subit și mă calmez la fel de repede, gândind pentru mine: “No, mă, c-or stricat bunătate de vorbă de duh!” Și râd mai încet sau mai zgomotos, depinde cât de tristă mi se pare masacrarea limbii române în ziua respectivă. În privința adevărului pe care citatele astea îl conțin, însă, problema e mult mai greu de rezolvat. Întâi sînt cele din categoria “Grețos de siropos”, majoritatea marca Tony Poptămaș. Luați de-aici: “Mi-aș dori să fiu din nou copil. Juliturile din genunchi se vindecă mai repede decât inimile frânte.” Pe lângă că e un truism, nici nu vine cu o soluție. Adică citesc chestia asta și, cel mult, suspin ușor cu ochii pierduți în gol. Pentru că tot nu văd la ce-mi folosește melancolia unui trecut feeric în vindecarea rănilor de adult. Că sună bine și e un pansament sentimental? Da, ok, să zicem. Și? Mi-a trecut singurătatea și mi-au crescut veniturile? Nuuuuu. Bun. A doua categorie, marca Teo Trandafir. Aici avem de-a face cu înțelepciuni profunde, un fel de principii de viață, pe care să le scrii pe-o listă lipită de frigider și de oglinda din baie și pe care, dacă le pui în practică, se presupune că îți e asigurat succesul pe toate planurile vieții. Atenție, vine! “Dacă un om te iubește, va fi lângă tine fără să-i ceri și fără să faci eforturi ca să-l păstrezi alături.” Adică totul e simplu și gratis în viață. Iar iubirea n-are decât aceste două unități de măsură. Nimeni n-a trecut vreodată prin momente de criză cu partenerul sau chiar și numai cu un simplu prieten, pentru ca mai apoi să trebuiască să renegocieze anumite condiții ale relației, nuuuu! Nimeni! Nimeni n-a trebuit niciodată să rupă din el pentru celălalt și n-a trebuit să ceară celuilalt să rupă din el! Nu! Nimeni! Iar romanele alea mari, în care iubirile dăinuie peste ani deși cei doi duc vieți complet separate, alea-s bullshit-uri. Dostoievski, Tolstoi, niște scriitorași care vorbesc avioane! Nu-i nimic adevărat în marile povești de dragoste ale istoriei sau literaturii, mă! Nu! Dacă te iubește, stă lipit de tine ca scaiu’ și-ți face toate voile, fără să-ți ceară nimic în schimb. Urmează a treia categorie: citatele din marii scriitori ai lumii. De la Shakespeare citire: “Iubește-i pe toți, încrede-te în câțiva. Nu face rău nimănui.” Bine zis, Will! Da’ întreb: știe careva din ce piesă e citatul ăsta? Și mai întreb: credeți că ar fi foarte dăunător să citim toată piesa și nu doar vorba de duh în cauză? Oare nu ești mai cool dacă, la întrebarea “Ce-ai citit de Shakespeare?”, poți răspunde Totul e bine când se termină cu bine, și nu “…ăăăăăăă, trei citate”?! Și lista categoriilor ar putea continua. Dar cred că mi-am spus oful. Nu judec și nu acuz pe nimeni. Exact cum scriam la început, fiecare e liber să se exprime în ce fel dorește, să creadă în ce poftește și să se motiveze cum găsește de cuviință. Eu, însă, rămân ferm convinsă că e mai sănătos și mai personal să-ți conturezi filosofia de viață în egală măsură din realitatea și experiențele pe care le trăiești, cât și din cărțile bune pe care le citești. Că de-aia avem cap. Ca să ne folosim de el. Pe cont propriu 🙂

Alexandra Didilescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON0.00020
  • usd 0.1170 1 -0.0009

  • chf 5.0843 1 -0.0095

  • aud 3.0283 1 0.00180

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Ediție de sărbătoare a Târgului Cetății,...

Stan Lucian | Citeste articolul

Prima ediție din acest an a Târgului Cet...

Parteneri