Camioanele folosite în transportul ajutorului umanitar rus, care au pătruns ieri pe teritoriul Ucrainei fără permisiune oficială din partea Kievului, au încărcat echipament de producţie de la uzinele militare din Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, citat de Reuters
Între timp, Ria Novosti a transmis că Ministerul de Externe al Rusiei a anunţat că întregul convoi umanitar rus a părăsit Ucraina şi se află în prezent pe teritoriul Rusiei. Totodată, MAE rus a mai spus că intenţionează să continue cooperarea cu Crucea Roşie.
Moscova a precizat că încărcătura camioanelor constă în generatoare, alimente şi apă, dar statele occidentale au declarat că suspectează că Rusia ar putea livra echipamente şi arme rebelilor pro-ruşi din estul Ucrainei.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, efectuează, azi, o vizită la Kiev, unde va avea convorbiri cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko şi cu premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk. Vizita cancelarului german are loc pe fondul unor tensiuni intensificate între Kiev şi Moscova.
Rador/Agerpres
Sursa: Reuters