În septembrie vom avea manual...
Așa a declarat azi, la Galaţi, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru. El a precizat că s-au încheiat discuţiile cu editurile, oficialii fiind ...
National Geographic difuzează un nou serial, „NASA: culisele inovațiilor”, la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu. Ac...
DetaliiAșa a declarat azi, la Galaţi, ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru. El a precizat că s-au încheiat discuţiile cu editurile, oficialii fiind ...
Trei candidați, dintre care două fete, au obținut media 8,50 la Facultatea de ordine și siguranță publică, aceasta fiind cea mai mică medie ...
Prima probă este evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală la limba română, precum şi în limba maternă, potrivit calendarului ...
În această vară, Primăria Tîrgu-Mureș efectuează lucrări la 30 din cele 48 de unități de învățământ preuniversitar din municipiu. Cele mai i...
În Tg.Mureș, prima ședință publică de repartizare a fost organizată azi-dimineață, la ora 9:00, în Sala festivă a Liceului tehnologic Consta...
Rezultatele examenului naţional de definitivare în învăţământ vor fi afişate joi la centrele de examen şi pe . Contestaţiile pot fi depuse l...
Evenimentul va avea loc în perioada 10-15 august la Tîrgu-Mureș, iar vedeta festivalului este o celebritate mondială a chitarei, australianu...
Liceenii de la Colegiul Naţional Ion Luca Caragiale au prezentat la competiţia din Elveţia ochelarii inteligenţi NITRA. Produşi cu ajutorul ...
Președintele ALDE Mureș, Ionela Ciotlăuș, a declarat azi, într-o conferință de presă, că ridicarea de ziduri între copiii români și maghiari...
Profesorii vor primi înapoi banii tăiaţi în perioada octombrie 2008-mai 2011, dar pentru aceasta trebuie să depună o cerere, al cărei model ...
Adresând cititorilor mesajul „Cărți deschise pentru minți deschise“, dorește să pună în prim-plan rolul crucial pe care cărțile îl joacă în...
După doi ani de școală, toţi cei 77 de absolvenţi au primit oferte de angajare din partea companiilor partenere. Aula Universității „Transil...