Meniu

Patronii de firme nu vor un sa...

Aproape jumătate dintre patronii de firme din România și-ar dori ca salariul minim brut pe economie în 2021 să rămână la nivelul din acest a...

Cultivatorii de viţă de vie ma...

Cultivatorii de viţă de vie mai au la dispoziţie trei zile pentru a solicita ajutor de la stat, în contextul crizei economice generate de pa...

Profesorii nu vor mai primi st...

Camera Deputaţilor a decis, în luna octombrie acordarea unui stimulent de risc cadrelor didactice, precum şi personalului didactic auxiliar ...

Viticultorii afectați de COVID...

Guvernul României a aprobat recent o Ordonanță de Urgență prin care se introduce un sprijin excepțional în valoare de 500 de euro la hectar,...

Cărțile fac bani!

Cine spune că lucrările scrise, fie ele științifice, din literatura beletristica ori politice, vechi sau noi, nu valorează bani? Cărțile, pe...

Industria de IT, în special pr...

Orice s-ar spune despre România, când vine vorba despre IT ne ridicăm mândri capetele căci avem printre cei mai pricepuți ingineri și progra...

4.700 de fermieri harghiteni a...

Un număr de 4.700 de fermieri eligibili din Harghita, afectaţi de pandemie, vor primi, în următoarele zile, subvenţie din partea Uniunii Eur...

Producția de cablaje a crescut...

Producția industrială a avut o ușoară evoluție pozitivă în primele 9 luni din an în județul Mureș. Au fost însă sectoare economice care au î...

Serviciu de plată online pentr...

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a lansat un nou serviciu online prin intermediul site-ului propr...

Ce faci în timp de pandemie, a...

Stai în fotoliu, te uiți la Tv și ronțăi câte ceva. Ei bine, statistica arată că cel puțin 3 pătrimi din oameni consumă produse în timp ce u...

Producătorii de vinuri primesc...

Producătorii de vinuri vor primi bani de la stat pentru a-şi acoperi o parte din pierderile suferite din cauza pandemiei. Cei care vor ajuto...

Pe lângă pandemie, anul acesta...

Din acest motiv, cifra de afaceri a companiilor din agricultura românească va scădea cu aproximativ 15%. Anul trecut, rezultatul net al sect...

1 154 155 156 157 158 472

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Live Video

VIDEOFM

= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

  • RSS RSS

  • Parteneri