Primarul oraşului Covasna, Lorincz Zsigmond a declarat că proiectul se află în impas din cauza crizei, iar firma bucureşteană, care a semnat...
Deşi lucrul acesta nu se vede cu ochiul liber, statisticile ne spun că la Braşov a început sfârşitul crizei. Inspectoratul Teritorial de...
Primele reparaţii au fost efectuate anul trecut când au fost reabilitate doar primul şi al doilea etaj. Tot anul trecut a început şi...
Iniţiativa organizării festivalului a aparţinut Asociaţiei unităţilor hoteliere şi restaurantelor, care a invitat pentru acest eveniment un...
Loviţi de dificultăţile economice dar şi de creşterea impozitelor, mureşenii au încercat să înşele statul, declarându-şi venituri cum...
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, în urma unei ploi torenţiale, apele pârâului Jigodin au ieşit...
Potrivit şefului Secţiei de Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean din Sfântu Gheorghe, internările au crescut cu aproape 10% faţă de...
Potrivit datelor furnizate de Direcţia Judeţeană de Statistică Harghita, în luna iunie s-au născut 319 copii, în vreme ce 309 persoane au...
De curând s-au întors dintr-o expediţie din Franţa şi Elveţia. Cei doi alpinişti mureşeni au reuşit, în premieră, în decurs de o...
Consiliul Judeţean Mureş a primit o propunere din partea Asociaţiei EcoAssist, în vederea încheierii unui acord de parteneriat având ca...
Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineata. In cursul dupa-amiezii, izolat, mai ales in zona de munte, se vor semnala averse de ploaie insotite...
Declaraţiile vor trebui depuse la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi la...
Preşedintele Uniunii Etnicilor Români din Bulgaria, dr. Ivo Gheorghiev, a vorbit, astăzi, în cadrul lucrărilor Universităţii de Vară de la...
Otilia Negrilă este acuzată că a efectuat operaţiuni în conturile unor clienţi, fără ştiinţa acestora, pentru a-şi însuşi banii din...
Cel puţin aşa susţin edilii locali din Târnăveni care au finalizat lucrările la noua Casă a Cununiilor, situată la etajul Casei Municipale de...
Banca a început restituirea banilor către clienţi, iar până azi, la prânz, trei dintre clienţii păgubiţi îşi primiseră banii...
Consilierul judeţean Adrian Maxim, care este membru în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Braşov, a anunţat că instituţia are în...
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Harghita, bărbatul de 54 de ani, din Budapesta, a fost prins ieri, în urma unui control de rutină efectuat în...
Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Harghita a anunţat că a fost transferată în conturile clubului suma de cu 40. 000 lei. Potrivit sursei...
În 2010 au fost înregistrate 242 de cazuri confirmate de boala Lyme, 130 de cazuri de febră butonoasă, un caz de tularemie. Nu a fost...
Valoarea totală a investiţiei se cifrează la 352.000 de lei, adică aproximativ 82.000 de euro.Conform documentaţiei lucrările se vor finaliza...
Aşa a declarat, azi, directorul general al Institutului Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", Dan Dermengiu. El a spus că, în acest...
Consilierii judeţeni au fost nevoiţi să aprobe astăzi noile organigrame ale CJ Mureş şi instituţiile din subordine, care presupun reducerea a...
Aceştia riscă 12 ani de închisoare. Banca va fi amendată cu câte 50.000 de lei pentru fiecare sesizare făcută de către clienţi în...
Reputatul jurnalist Valeriu Săhărneanu, directorul postului de radio Vocea Basarabiei, a declarat că Republica Moldova continuă să se zbată...
Cea mai mare parte a muniţiei neutralizate în poligonul de la Ungheni a fost găsită în cartierul Belvedere din Tîrgu- Mureş, în urma...
Jurnalistul Valeriu Săhărneanu, directorul postului de radio Vocea Basarabiei, de la Chişinău, a declarat că una din problemele cele mai mari,...
Ministerul Muncii va primi în plus 4,3 miliarde lei. Guvernul apreciază că vor fi asigurate fondurile pentru plata integrală şi la timp a...
Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, în noul sediu se vor muta de luni toate structurile Poliţiei municipale şi serviciile care...
Pentru că legea nu îi obligă pe angajatori să anunţe concedierile individuale, ci doar pe cele colective, funcţionarii Agenţiei Judeţene de...
Primăria din Saschiz, în colaborare cu Fundaţia Adept Transilvania organizează duminică, în ziua de Sfânta Maria, a şaptea ediţie a...
Conform OUG 63 din 30 iunie 2010, 536 este numărul maxim de posturi ce pot fi încadrate la nivelul Consiliului Judeţean Mureş, cu excepţia...
Potrivit unui comunicat de presă transmis, azi, de organizatorii Festivalului "Peninsula", pe lângă tradiţionalul bungee jumping (săritura cu...
Măsura a fost transmisă prin fax, astăzi, Staţiei CFR Călători din Tg Mureş, de Regionala CFR Călători Braşov. Staţia din Tg.Mureş...
Ediţia inaugurală va reuni concerte de muzică, spetacole de proiecţii şi efecte speciale, prezentări de modă, petreceri tematice,...
Biblioteca municipală din Tîrnăveni a rămas cu cinci oameni, după ce Primăria a aplicat Ordonanţa de Guvern nr. 63/2010 prin care a redus...
Cerul va fi variabil, mai mult senin şi, cu totul izolat, mâine după-amiază, la munte, va mai ploua în averse, însoţite de descărcări...
Consiliul Judeţean Mureş a reuşit să facă economii de 10 milioane de lei, rezultaţi din reducerea cu 25% a cheltuielilor salariale, dar şi din...
O ploaie torenţială care a afectat municipiul Topliţa a dus la ieşirea din matcă a pârâurilor Valea Topliţei şi Baicăului şi la formarea...
Compania Aquaserv i-a somat deja pe rău-platnici că îi va lăsa fără apă, încă din data de 5 iulie. De atunci unii şi-au plătit doar o...
A opta ediţia a Festivalului Naţional Ecvestru va începe mâine la Râşnov, pe arena de biatlon a clubului sportiv Dinamo din localitate....
Potrivit hotărârii, pot beneficia de cofinanţare din bugetul local asociaţiile de proprietari care contractează un împrumut bancar pentru...
Reorganizarea se va face prin „tăierea” posturilor vacante, prin urmare doar 34 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă....
De câteva zile a demarat, la nivelul întregului judeţ, o campanie de strângere de semnături de la toţi angajaţii din sistemul sanitar, membrii...
Primăria Braşov a iniţiat din luna iulie o campanie de identificare a proprietarilor unor imobile care nu au fost intabulate şi pentru care nu a...
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Consiliului Judeţean Harghita, ministerul condus de Elena Udrea, a alocat peste 2 milioane de lei,...
Ieri a început ediţia jubiliară a concursului sportiv organizat de Societatea pentru Tineret Outward Bound România şi Asociaţia Turistică...
După ce, în luna decembrie, Curtea de Conturi a decis că cei aproximativ 150 de angajaţi ai CJ Mureş trebuie să returneze banii primiţi ilegal...