ªeful Inspectoratului ªcolar Harghita, Bondor Istvan, a afirmat, într-o conferinţã de presã, cã judeţul este unul dintre primele din ţarã...
Circa 300 de membrii ai Federaţiei Sindicale „Alternativa 2002” au pichetat miercuri sediul Prefecturii din Tg Mureş cu scopul de a-i...
La Biserica greco-catolicã „Adormirea Maicii Domnului” din Tg Mureş vor fi susţinute, în zilele de 3,4 şi 5 aprilie o serie de...
Dumitru Boantã, preşedintele sindicatului "Alternativa 2002" din cadrul combinatului chimic "Azomureş" a declarat cã, marţi 90 de persoane vor...
Un grup de locuitori din comuna Bod au depus la Prefectura Braşov un memoriu prin care prefectului Ion Gonţea i se solicitã declanşarea...
„Saşii despre ei înşişi”, vol. I, este prima lucrare de cercetare a etnografilor braşoveni asupra satelor sãseşti din Sud-estul...
Reprezentaţii conducerii şi ai sindicatelor de pe platforma IAR Ghimbav nu s-au întors cu prea multe veşti bune de la Ministerul Economiei, unde...
„Chiar dacã vom primi bani mai puţini, vom lucra, dar nu în regim de urgenţã, 24 de ore din 24”, susţine preşedintele Asociaţiei...
AJOFM Mureş a anunţat cã pentru a veni în sprijinul agenţilor economici în recrutarea forţei de muncã, va organiza în data de 29...
Cristian Ciobanu a câştigat în instanţã, în toamna anului trecut, dreptul de a reveni pe funcţia de director al Registrului Auto Român Mureş...
Purtãtorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Harghita, Gheorghe Filip, a informat, marţi, cã un tânãr a intrat în urmã cu o...
Curtea de Apel Braşov considerã justã decizia Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminãrii (CNCD), care a sancţionat cu avertisment...
Liderul sindicatului ''Hidroforţa'', Adrian Damian, a precizat, însã, cã salariaţii care vor avea de lucru în acest interval vor reveni în...
Municipiul Sfântu Gheorghe a depus marţi, la Agenţia de Dezvoltare Regionalã 7 Centru de la Alba Iulia, un amplu proiect de dezvoltare urbanã a...
Prefectul Harghitei, Constantin Strujan, şi-a exprimat, marţi, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, nemulţumirea faţã de modul în care...
Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, este acuzat de jurnaliştii de la cotidianul de limbã maghiarã “Hargita...
Numãrul incendiilor de vegetaţie uscatã este în continuã creştere în Harghita, luni dupã amiazã fiind mistuite de flãcãri alte 50 de...
La 1 aprilie 2005 a fost înfiinţatã Poliţia Comunitarã, ca direcţie în cadrul Consiliului Local al Municipiului Tg Mureş cu scopul de a...
Reprezentanţii Inspectoratului ªcolar Judeţean Mureş spun cã investiţiile de anul acesta, derulate de instituţie cât şi de consiliile...
Potrivit raportãrilor medicilor de familie, în ultima sãptãmânã au fost înregistrate pe raza judeţului Mureş, circa 2.500 de cazuri de...
Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã renunţã, anul acesta, la sistemul de trimitere, respectiv primire a declaraţiilor de venit prin...
Reprezentanţii RADEF şi ai Consiliului local Sfântu Gheorghe au demarat luni formalitãţile în vederea trecerii cinematografului Arta din...
Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncã Harghita, Tiberiu Pãnescu, a afirmat cã, în prezent, sunt înregistraţi 10.619...
Potrivit Biroului de Presã al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţã (ISU) Harghita, la sfârşitul sãptãmânii s-au înregistrat opt...
Proiectul Ecoweb îşi propune sã întãreascã relaţia dintre organizaţiile guvernamentale din România şi instituţiile societãţii civile...
În parcul din vecinãtatea catedralei din Fãgãraş au început lucrãrile de reamenajare a spaţiului, urmând sã fie botezat, cel mai...
Cincisprezece milioane de euro este suma pe care administraţia localã din Codlea trebuie sã o atragã pentru realizarea ocolitoarei municipiului....
Dumitru Prunariu, singurul român care a ajuns în spaţiul cosmic, ar putea candida la alegerile europarlamentare din partea PSD Mureş, pe un loc...
La întâlnirea de luni nu s-a ajuns la o concluzie, a anunţat Doina Mihãilã, preşedintele Patronatului. Potrivit acesteia, marţi se...
Se va acorda 75% din salariu, dar nu se ştie cât va dura perioada de şomaj tehnic. Miercuri va fi pichetatã Prefectura Mureş, în timp ce...
Cel puţin acestea sunt semnalele venite din partea primãriilor mureşene la sindicatul care apãrã interesele cadrelor didactice din judeţ.Cu...
Prima etapã din calendarul premergãtor protestelor începe chiar marţi la Tg Mureş când va avea loc o întâlnire între liderii zonali pentru...
Noul contract cadru pentru medicina de familie este caracterizat, de cãtre cei cãrora li se adreseazã, de-a dreptul jenant. Medicii de familie...
Sindicatul „Spiru Haret” Mureş a achiziţionat, în urmã cu câţiva ani, un teren agricol în localitatea Dulcea din comuna Ibãneşti...
Sindicatul Sanitas a depus luni o plângere la tribunal împotriva conducerii S.C. Turism Covasna din staţiunea cu acelaşi nume, pe motiv cã, în...
Tribunalul Covasna a anulat hotãrârea Consiliului judeţean Covasna prin care a decis sã amplaseze un al doilea panou inscripţionat Þinutul...
În intervalul 27-29 martie, Fundaţia Rheum Care din Tg Mureş şi o firmã de specialitate din Ungaria desfãşoarã o serie de consulaţii,...
Secretarul de stat în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Alexandru Petru Frãtean, a prezentat vineri, în premierã, la...
Cei care i-au provocat pe jurnalişti au fost nimeni alţii decât jandarmii mureşeni care au organizat pentru acest an cea de a XI-a ediţie a...
Preşedintele Unional Marko Bela a declarat despre prefectul judeţului Mureş Marius Paşcan cã „l-ar fi crezut mai înţelept” în...
Consiliul Reprezentanţilor Unionali se va reuni sãptãmâna viitoare, pe 4 aprilie, la Tîrgu-Mureş. În cadrul acestei întâlniri a structurii...
Marko Bela considerã cã vizita de joi a secretarului de stat din cadrul Ministerului Educaţiei, Oana Badea, care se ocupã de minoritãţi, a...
Cardurile bancare emise de BRD - Groupe Societe Generale nu vor putea fi utilizate pentru plãţi la comercianţi şi retrageri de numerar, în...
Ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Marian Sârbu, a promis, vineri, la Topliţa, sprijin financiar pentru realizarea unor...
Totul se întâmplã din cauza bugetului care este mai mic cu 20% comparativ cu cel de anul trecut, a declarat, vineri, într-o conferinţã de...
Printre judeţele cu cele mai multe posturi disponibile sunt Braşov (509) şi Sibiu (317). Pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 624...
Ciprian Dobre a declarat în cadrul unei conferinţe de presã, cã Doru Oprişcan a venit în faţa mureşenilor cu munciuni, când a declarat cã...
Asociaţia "Pentru Comunitate" din municipiul Sfantu Gheorghe va marca traseul turistic spre cetatea dacicã din oraşul-staţiune Covasna. Unul...