Acesta a accentuat că nu crede în promisiuni că lucrările vor fi continuate şi că, deocamdată, statul român plăteşte 46 de milioane de...
Preşedintele interimar al PSD Tirgu Mureş, Ştefan Someşan, a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, că intenţionează să îşi depună...
Scopul este relansarea unor proiecte de dezvoltare locală, blocate din cauza lipsei de finanţare. Marius Obreja a declarat că în urma...
Acestea însumează câteva milioane de lei şi vizează, în special, continuarea mai multor proiecte derulate de Consiliul Judeţean...
Senatorul Tanczos Barna a declarat într-o conferinţă de presă, că prevederile care vizează domeniul agricol reprezintă o aberaţie şi duc la...
Senatorul PNL Marius Obreja va susţine proiectul de reabilitare a fostului cinematograf din Sfântu Gheorghe iniţiat de Primăria Sfântu...
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, ieri, noul Statut al parlamentarilor. Potrivit modificărilor aduse, Statutul îi...
Guvernul şi-a propus să adopte, săptămâna viitoare, proiectul bugetului de stat pe care să-l trimită apoi parlamentului pentru dezbatere...
Dorin Florea a declarat, azi, într-o conferinţă de presă, că partidul trebuie să rămână unit şi să ofere sprijin celorlalte...
Cinci candidaţi, dintre care patru susţinuţi de partide şi un independent, s-au înscris în cursa pentru funcţia de primar al oraşului...
Şase candidaţi s-au înscris în cursa pentru fotoliul de primar al comunei harghitene Avrămeşti. Edilul ales anul trecut şi-a dat demisia din...
Păreri împărţite în USL Mureş în privinţa funcţiilor pe care UDMR le are în actualul Guvern. Preşedintele PNL Mureş, Ciprian...
Liderul partidului Forţa Civică, Mihai Răzvan Ungureanu a spus, astăzi, la Braşov, că nu are niciun reproş faţă de colaborarea cu PDL şi...
Majoritatea parlamentarilor de Mureş sunt de acord cu reducerea cheltuielilor. Numãrul mare de senatori si deputati alesi în 9 decembrie...
Thiesz Janos este candidatul UDMR pentru funcţia de primar al staţiunii Covasna. Alegerile vor avea loc pe data de 3 februarie a.c, ca...
Conducerea UDMR Tîrgu- Mureş a fost suspendată pentru rezultate slabe la alegeri. UDMR Mureş a hotărât la începutul săptămânii...
UDMR nu este implicată în accederea în funcţia de consilier al premierului a lui Frunda Gyorgy. Aşa susţine chiar fostul senator al...
Militarii mureşeni care s-au remarcat în teatrele de operaţii din Afganistan au fost premiaţi, azi, de ministrul Apărării, Mircea Duşa. Cei...
Romania va achiziţiona anul acesta avioane de luptă F16 pentru a nu ceda controlul aerian al graniţelor sale. Anunţul a fost făcut azi, la...
Acesta spune că e inutilă organizarea în 10 martie, de către Consiliul Naţional Secuiesc, a unui miting pentru transformarea Ţinutului...
Fostul senator UDMR de Mureş, Frunda Gyorgy, este noul consilier personal al prim-ministrului Victor Ponta pe probleme juridice....
Alegerile pentru desemnarea noului primar al staţiunii Covasna vor avea loc pe data de 3 februarie. Prefectura Covasna a demarat pregătirile...
Conducerea UDMR Covasna este nemulţumită că noua guvernare a început să schimbe şefii instituţiilor deconcentrate susţinuţi de...
Preşedintele UDMR Covasna, Tamas Sandor a declarat azi, că a considerat util să facă acest lucru pentru ca prefectul Codrin Munteanu să vadă...
Acesta va avea 20 de ministere şi trei vicepremieri : Gabriel Oprea - fără portofoliu, Liviu Dragnea şi Daniel Chiţoiu. Miniştri vor fi :...
Acesta a mai spus că UDMR nu va renunţa la obiectivele sale politice chiar dacă se află în Opoziţie, menţionând, totodată, că...
Declaraţia a fost făcută în această după amiază de premierul desemnat Victor Ponta, preşedintele PSD şi copreşedinte al USL, după o...
Preşedintele UDMR Mureş, Kelemen Attila, a precizat că reformarea nu este cauzată de rezultatele slabe în alegeri, ci este un proces...
Consiliul Reprezentanţilor Unionali a decis în unanimitate sâmbătă la Tîrgu-Mureş ca preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, să conducă...
Fostul senator Frunda Gyorgy a declarat astăzi la Tîrgu-Mureş că intrarea UDMR la guvernare trebuie să se facă „cu fruntea sus şi cu...
UDMR ar fi obţinut rezultate mai bune dacă ar fi ieşit de la guvernare în 2010, susţine Frunda Gyorgy. Fostul senator a avut un discurs dur...
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă la Tîrgu-Mureş că în decurs de o lună se va face o analiză amănunţită asupra...
Matematic, USL nu are nevoie de UDMR, a declarat în această seară, la Tg.Mureş, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.Discuţiile vor continua,...
În tabăra câştigătoare, la USL, se discută intens despre structurile viitorului legislativ şi executiv. Rămâne în...
Alegerile parlamentare din 2012 au fost cele mai grele pentru UDMR, din ultimii 23 de ani. Vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, a...
Rezultatul alegerilor parlamentare din 9 decembrie a fost publicat în Monitorul Oficial. Între timp, parlamentarilor au început să le fie...
Uniunea Naţională Vatra Românească protestează împotriva deciziei USL de a purta negocieri cu UDMR. Preşedintele Uniunii Naţionale...
Gyorgy Frunda nu a intrat în Parlament din cauza legii electorale, afirmă Borbely Laszlo. Vicepreşedintele politic al UDMR susţine...
17 parlamentari din judeţul Braşov, 11 deputaţi şi şase senatori vor primi mâine de la reprezentanţii Biroului Electoral...
Prin urmare, judeţul Covasna va avea cinci deputaţi şi trei senatori. În primul tur, cele trei mandate de deputaţi au fost adjudecate cu...
Senatorul UDMR Gyorgy Frunda, parlamentar permanent din 1990, nu mai intră în Legislativ. Astfel, deşi Gyorgy Frunda a obţinut cele mai multe...
În scrisoare se menţionează că UDMR dacă va accede din nou la guvernare UDMR va continua să şantajeze autorităţile statului român...
Deputatul PSD Covasna, Horia Grama, care a candidat pe listele USL în colegiul Întorsura Buzăului, a obţinut un nou mandat după...
Ceilalţi 6 parlamentari mureşeni au fost confirmaţi astăzi în urma redistribuirii voturilor. Biroul Electoral Central a finalizat, azi,...
După redistribuirea naţională, Braşovul va avea 17 parlamentari, 11 deputaţi şi 6 senatori. Şi la Braşov, Uniunea Social Liberală a...
USL Mureş trimite cel puţin 5 parlamentari la Bucureşti, 2 senatori şi 3 deputaţi. La Senat au obţinut majoritatea Alexandru Petru...
Astfel, la ora 2:00, USL avea 346 de mandate, din totalul celor 470, ceea ce înseamnă 73,6% din noul Parlament al României. Dragnea a mai...
La Camera Deputaţilor, după centralizarea voturilor, UDMR a primit aproximativ 34% din voturi, acelaşi procent ca şi la Senat. La Senat, doar...