Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş a adresat o scrisoare Federaţiei Internaţionale de Fotbal
În scrisoare, Forumul sesizează comportamentul necorepunzător şi „lipsit de fair-play” al suporterilor maghiari prezenţi la meciul România-Ungaria, jucat recent pe Arena Naţională din Bucureşti.
Conducerea Forumului menţionează, printre altele, că suporterii unguri au incendiat si vandalizat trenul cu care au sosit în România, au distrus localuri publice din centrul Bucureştiului, au proferat mesaje denigratoare la adresa românilor şi a României si au adus ofensă însemnelor de stat şi Imnului naţional al României întrorcandu-se cu spatele şi afişând semne obscene în timpul intonarii. De asemenea, au scandat „Piară Trianonul” şi au arborat drapele şi însemne cu harta Ungariei Mari, lezând astfel sentimentele naţionale ale românilor.
Forumul Civic a ataşat şi câteva imagini elocvente cu prinire la comportamentul şi atitudinea suporterilor unguri pe durata prezenţei în Romania.
Liderii UDMR Covasna Tamas Sandor, Antal Arpad şi Marko Attila au adresat săptămâna trecută o scrisoare FIFA prin care au solicitat sancţionarea „atitudinii antimaghiare” a unor suporteri români prezenţi la meciul de fotbal România-Ungaria de la Bucureşti, care au scandat „Afară, afară cu ungurii din ţară” şi au afişat mai multe pancarte inscripţionate „1918”, anul unirii Transilvaniei cu România.
Partida România-Ungaria, jucată pe Arena Naţională, a fost câştigată de tricolorii români cu 3-0.
Mara Deleanu
Sursa: www.rgnpress.ro