Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, acuză Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş că “alimentează” tensiunile interetnice
Primarul Antal Arpad aminteşte că Forumul Civic s-a alăturat Prefecturii Covasna în procesul împotriva steagului oraşului şi a sesizat Consiliul Naţional pentru Combatarea Discriminării (CNCD) în legătură cu modul în care au fost alocaţi banii din bugetul local pentru proiecte, acuzând că au fost favorizate ong maghiare. Primarul a ţinut să menţioneze că CNCD nu a admis plângerea Forumului, fapt ce demonstrează că acuzaţiile sunt nefondate.
Conducerea Forumului a decis zilele trecute să intre în proces alături de Prefectura, deoarece consideră că steagul orasului are un caracter „etnic” şi „discriminatoriu”, fiind reprezentativ doar pentru comunitatea maghiară din zonă, copiind, în fapt, steagul secuiesc.
Luna trecută, UDMR Covasna a demarat o campanie de strângere de semnături în rândul cetăţenilor pentru a susţine Consiliul local în acest proces. Primarul Antal Arpad (UDMR) a explicat că potrivit legislaţiei, autorităţile locale se pot judeca doar până la Curtea de Apel, însă dacă se alătură şi partea civilă atunci procesul poate continua la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
Procesul se va judeca în luna noiembrie a.c la Curtea de Apel Braşov.
Sursa: mesageruldecovasna.ro