Atenţionări cu privire la creşteri ale nivelurilor şi debitelor râurilor au fost emise pentru mai multe judeţe din sudul şi din sud-estul...
Crosul de Moș Nicolae este organizat de MIET și Bioeel. Scopul este unul caritabil, fondurile adunate urmând a fi donate copiilor bolnavi de...
Crosul de Moș Nicolae este organizat de MIET și Bioeel. Scopul este unul caritabil, fondurile adunate urmând a fi donate copiilor bolnavi de...
Crosul de Moș Nicolae este organizat de MIET și Bioeel. Scopul este unul caritabil, fondurile adunate urmând a fi donate copiilor bolnavi de...
Potrivit Agerpres, de câteva zile, administratorii pârtiei Csipike au pus în funcţiune tunurile de zăpadă, care au completat stratul...
Potrivit Agerpres, începând cu 8 decembrie, pentru a veni în întâmpinarea cererilor primite din partea pasagerilor, vor fi introduse...
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş a găzduit astăzi, în premieră, evenimentul "Magia sărbătorii...
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş a găzduit astăzi, în premieră, evenimentul "Magia sărbătorii...
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş a găzduit astăzi, în premieră, evenimentul "Magia sărbătorii...
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş a găzduit astăzi, în premieră, evenimentul "Magia sărbătorii...
Cei peste 200 de membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, care au protestat azi, în faţa sediului ministerului,...
Are peste 40 de metri, şi va fi iluminat în această seară în oraşul Cisnădie, din apropierea Sibiului. Pentru că este ajunul sărbătorii de...
La nivel internaţional, în fiecare an în perioada 25 noiembrie - 10 decembrie, se desfăşoară Campania celor 16 zile de activism împotriva...
Centrul de Asistenţă Psihopedagogică Harghita a elaborat, la solicitarea Inspectoratului Şcolar Judeţean, un ghid despre fenomenul...
În această seară, la ora 18.00, la Promenada Mall, un grup de elevi de la Colegiul Al. Papiu Ilarian organizează un flashmob pentru a...
Momentul plin de surpize va avea loc în centrul localităţii, unde este amplasat un brad uriaş plin de sute de beculeţe. Tot aici va sosi şi...
Evenimentul este organizat de MIET și Bioeel. Toți participanții care fac donații primesc o căciulă de Moș Nicolae, iar primii 200 vor...
Până la finele anului trecut, o singură firmă din judeţ organiza cursuri specializate pentru babysitter. Au fost organizate...
Aşa arată un studiu efectuat de Inspectoratul Şcolar Judeţean, care derulează mai multe acţiuni pentru sprinjinirea acestor elevi. Ţările...
Micuţii care au fost cuminţi tot anul primesc, în această seară, dulciuri şi jucării, iar cei neastâmpăraţi, nuieluşe. Toate sunt...
Distribuirea lor către cei îndreptățiți va începe din 8 decembrie. Primele tiruri cu alimente de la UE au început să sosească la Brașov...
Este motivul pentru care 500 de sindicaliști din industria cărnii au ieșit astăzi în stradă şi pichetează , până la ora 14,00,...
Compania Aquaserv anunţa, marţi, că va fi nevoită să sisteze de azi furnizarea apei potabile în aceste două localităţi...
Polițiștii mureșeni vor demara, începând de săptămâna viitoare, controale privind comercializarea acestor produse. Anul trecut au...
Detașamentul de pompieri Tîrgu-Mureș a fost solicitat ieri, în jurul orei 11,00, pentru scoaterea unui cal dintr-un canal, în satul Berghia din...
Aceștia vor fi comercializați de către Regia Locală a Pădurilor de pe data de 15 decembrie. Ca în fiecare an, Regia Locală a Pădurilor...
400.000 de hectare de pădure au fost distruse în ultimii 20 de ani Aşa susţine preşedintele Federaţiei pentru Apărarea Pădurilor, Marian...
Pe fondul avertizărilor meteorologice pentru fenomene severe (temperaturi deosebit de scăzute, căderi masive de zăpadă), ANSVSA recomandă...
Pensiile din această lună vor fi achitate în avans, în perioada 11 - 24 decembrie. Ministrul muncii, Rovana Plumb, precizezază într-un...
Asigurările vin din partea inspectorului de specialitate din cadrul Serviciului Salvamont Mureş, Hints Zoltan. 6 salvamontişti şi 20 de...
Mâine, în ajun de Moș Nicolae, 80 de copii de la 11 grădinițe din județ vor susține un program artistic și vor participa la un atelier...
Cele două sancţiuni contravenţionale au fost aplicate ieri de către poliţişti din cadrul Biroului Combaterea Delictelor Silvice. Prima...
În această perioadă se fac tăierile de brazi și molizi ce vor fi vânduți târgumureșenilor după data de 10 decembrie. Din...
6 dintre acestea au fost arestate preventiv pentru 30 de zile. Acţiunea a fost desfăşurată împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară ai...
Aproximativ 10% din locurile scoase la concurs la examenul de rezidențiat de la Tîrgu-Mureș au rămas nerevendicate. Cele mai multe, 8, au fost...
Amenajarea pârtiei de săniuș și tubing a început și este realizată de o firmă privată care a închiriat o suprafaţă de 8.000 de...
Deputaţii au adoptat, ieri, cu 285 voturi pentru şi o abţinere, o propunere legislativă care reglementează profesia de bonă, iniţiată de...
Înalta Curte de Csaţie şi Justţie a decis că profilul personal de Facebook constituie spaţiu public. Directorul executiv al Centrului...
Economia gri în România este estimată la aproape 29% din PIB, mult peste media europeană care este de 19 procente, arată un un studiu...
S-a deschis Trans-Semenic, drumul care face legatura între sud şi zona turistică Gărâna-Semenic. Trans-Semenicul, una dintre cele mai...
Ministrul delegat pentru buget, Darius Vâlcov, a anunţat că vor fi menţinute actualele taxe, urmând ca o nouă formulă să fie...
Acesta a fost audiat astăzi la DNA Alba. Mircea Moloț este suspectat acum că ar fi condiționat alocarea de fonduri către un sat din Hunedoara...
Ministerul de Externe îi informează pe cetăţenii români care se află sau se deplasează în Germania că piloţii Lufthansa au anunţat...
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă în acest sens. Plata va avea la bază tarifele aprobate anual, prin hotărârea...
Acesta este singurul din România promovat prin toate tehnologiile oferite de platforma Google Cultural Institute, de la vizite virtuale la...
Peste 80 de pensionari din Făgăraş au rămas fără economiile strânse o viață. Poliţia Făgăraş, sub coordonarea unui procuror...
Reprezentanţii ISU Mureş şi E-on le-au făcut azi o vizită celor 10 copii găzduiţi aici şi le-au explicat ce reguli trebuie să respecte...
Proiectul de lege creează cadrul legal pentru desfăşurarea profesiei de bonă în scopul asigurării unor servicii specializate de îngrijire şi...