Meniu

S-a prelungit data până la car...

Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă că a prelungit până la 13 decembrie perioada de depunere a dosarelor în cadrul Programului privin...

Negocierile dintre UE şi Marea...

Ambasadori din statele membre ale Uniunii Europene i-au dat cale liberă negociatorului-şef Michel Barnier pentru a intensifica negocierile p...

Volumul de lemn care se taie n...

Volumul de lemn care se taie ilegal din pădurile de stat administrate de Romsilva se ridică la cel mult 50.000 de metri cubi pe an, ceea ce ...

Pachete tarifare pentru servic...

Pachetele tarifare pentru serviciile de comunicații mobile destinate persoanelor cu dizabilități vor avea un număr mai mare de minute și un ...

A început sărbătoarea Centenar...

Colegiul târgumureșean sărbătorește în acest an 100 de ani de la înființare, ocazie cu care, timp de două săptămâni, vor fi organizate dezba...

UPDATE: Bărbatul căzut în șant...

UPDATE ora 20,00: Polițiștii au deschis dosar penal în cazul persoanei decedate la Dumitreni Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Mu...

Victimele holocaustului au fos...

”Ziua Holocaustului” a fost marcată astăzi la Târgu Mureș, printr-o ceremonie emoționantă la monumentul de pe strada Călărașilor. Au partici...

Guvernul a decis alocarea a pe...

Executivul a decis alocarea a 61,28 milioane de lei pentru asigurarea continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în s...

Polițiștii mureșeni, pregătiț...

Noile prevederi ale Codului Rutier privind interzicerea sub orice formă a utilizării telefonului mobil în timpul conducerii, intră în vigoar...

Luni sau marți șeful statului ...

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, la finalul consultărilor purtate la Palatul Cotroceni cu partidele parlamentare, că cel mai târziu ma...

Bicicliștii mureșeni au protes...

50 de persoane de toate vârstele au pedalat prin zona centrală a municipiului Târgu-Mureș pentru a trage un semnal de alarmă. Cicliștii târg...

Studenţii medicinişti intră în...

Studenţii medicinişti au anunțat că astăzi intră în grevă japoneză şi că sunt ‘pregătiţi’ să organizeze proteste în urma ‘...

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Live Video

VIDEOFM

= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

  • RSS RSS

  • Parteneri