Chiriaşii locuinţelor ANL din Sighişoara cer Prefecturii Mureş sa anuleze o hotărâre de Consiliu Local care le dublează preţul la gigacalorie

Centrul pentru Dezvoltare Sociala CEDES din Sighişoara a solicitat prefectului de Mureş, Corneliu Grosu,  să dea în judecată CL Sighişoara pentru că în 2013 a adoptat ilegal o hotărâre privind tarifele la energia termică.

Preşedintele CEDES, Nicoleta Anghel, susţine că era nevoie de informarea cetăţenilor şi de dezbaterea publică a proiectului, mai ales că va dubla şi preţul la apă caldă.

Primarul Sighişoarei, Dorin Dăneşan, a arătat că practic chiriaşii blocurilor ANL nu vor plăti suplimentar gigacaloria,  ci subvenţia pe care o suporta  până acum municipalitatea.

În plus, spune Dăneşan, asociaţiile de locatari vor administra centralele termice care, potrivit legii, intră în proprietatea lor :

Directorul SC Apă Termic Transport Sighişoara, Mircea Ţonu, a confirmat că e necesar ca proprietarii celor 240 de apartamente ANL din municipiu să plătească exact cât consumă, plus subvenţia si reparatiile la centralele termice.

Prefectul de Mureş, Corneliu Grosu, a confirmat că solicitarea cetăţenilor din Sighişoara este înregistrată la instituţia pe care o conduce.

El  nu a dorit să se pronunţe până când specialiştii din Prefectură nu vor da o rezoluţie pe legalitatea şi oportunitatea solicitării.

Vali Russu

 

 

Sursa: vasile-antipa.blogspot.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Creştinii ortodocşi şi greco catolici su...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Este ziua în care ne amintim de Cina cea...

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Medicii atrag atenția că digestia va fi ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Sunt ultimele zile în care piețele și ma...

Parteneri