Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Cinci mureșeni au ajuns la urgențe din cauza caniculei

Cinci mureșeni au ajuns la urgențe din cauza caniculei
Foto: Foto: Radio Tg.Mureș/Nemes Attila

Publicat de Rotar Mirela, 25 iulie 2022, 14:26

Temperaturile ridicate din acest weekend i-a afectat în special pe cei în vârstă și pe cei cu boli cronice, iar unii dintre ei au apelat la ajutorul medicilor.

Serviciul Județean de Ambulanță Mureș a avut sâmbătă și duminică 500 de intervenții la diverse cazuri, iar cinci mureșeni au fost tratați pentru lipotimii, a menționat pentru Radio Tg.Mureș directorul Ioan Ivanici:

”Au fost cinci cazuri de lipotimii din cauza caniculei în spațiul public și acești pacienți au fost stabilizați și transportați la unitatea de primiri urgențe. Recomandăm pacienților în vârstă, cu boli cronice, să nu iasă după ora 11, până la ora 18, consumul de lichide e foarte important, doi-trei litri pe 24 de ore, consumul de legume fructe și odihnă.”

Nici pompierii mureșeni nu au avut un weekend liniștit.

În doar două zile au fost solicitați să stingă peste 20 de incendii, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU ”Horea” al județului Mureș, Georgiana Oltean:

De la începutul lunii iulie până în prezent, 58 de incendii de vegetație uscată s-a produs pe raza județului Mureș. În ultimele 72 de ore, în urma celor 21 de incendii produse prin arderea miriștilor și a vegetației uscate, a fost afectată o suprafață de aproximativ 72 de hectare. Se poate întâmpla oricând ca flăcările rezultate din aceste incendii să se extindă la case, să pună în pericol bunurile materiale sau chiar viețile omenești.

În Harghita, temperaturile nu au fost atât de ridicate încât să fie necesară intervenția SMURD pentru persoane afectate de caniculă.

În schimb, pompierii s-au luptat cu un incendiu de pădure, care este supravegheat și la această oră, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU ”Oltul” al județului Harghita, Alina Ciobotariu:

În acest weekend, pompierii militari harghiteni au acționat pentru localizarea și stingerea a două incendii de vegetație și puieți de molid, care au afectat o suprafață de aproximativ 10 hectare în localitatea Subcetate, zona Mortonca. Atragem încă o dată atenția cetățenilor să respecte măsurile specifice de prevenire a acestor tipuri de incendii, în contextul ultimelor avertizări meteorologice cu privire la temperaturi ridicate, dar și vânt puternic, ce favorizează propagarea flăcărilor cu repeziciune.

Duminică, aproape 2.000 de români au avut nevoie de asistență în cele peste 3.000 de puncte de prim ajutor şi hidratare deschise la nivel naţional.

Totodată, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a peste 200 de incendii de vegetaţie, ce au afectat o suprafaţă de aproape 900 de hectare.

Cristina Bulbescu

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 12:01

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a lansat o licitație pentru achiziția echipamentelor IT necesare proiectului DARIA, un program...

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 11:59

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică

De luna aceasta, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Miercurea Ciuc a fost inclus, printr-un ordin al ministrului Sănătății, în programul...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
Sănătate luni, 19 octombrie 2026, 16:53

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate

Dozele de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate, deşi autorităţile...

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România
Sănătate duminică, 18 octombrie 2026, 10:55

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România

600.000 de doze de vaccinuri antigripale injectabile vor ajunge în farmaciile din România până la sfârșitul acestei luni. Peste jumătate...

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 18:40

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare

Ministerul Sănătăţii informează că a doua tranşă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii...

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:53

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita

Vaccinarea antirabică a vulpilor şi a animalelor domestice continuă în judeţul Harghita, în contextul cazurilor confirmate în ultimele două...

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:47

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon

Este vorba despre un bărbat de 65 de ani, din judeţul Cluj, care avea şi alte afecţiuni şi nu era vaccinat antigripal. Institutul Naţional de...

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 13:26

Nouă farmacii mureșene sunt autorizate pentru vaccinarea antigripală

Șapte dintre acestea se află în Târgu Mureș, două în zona Fortuna din Tudor, două în zona Poli 2, o farmacie este în Dâmbul Pietros, una...

Nouă farmacii mureșene sunt autorizate pentru vaccinarea antigripală