CNMT organizează un marş de comemorare a evenimentelor din martie `90 de la Tîrgu-Mureş.

În data de 19 martie, la Tîrgu-Mureş, va avea loc un marş al adevărului şi dreptăţii, la care participanţii vor cere redeschiderea dosarului „Martie 1990” şi aflarea vinovaţilor pentru declanşarea acelui conflict.
Acest marş este organizat de CNMT, a declarat vicepreşedintele demisionar al PCM, Tokes Andras, care se ocupă în prezent de biroul de europarlamentar al fratelui său, Tokes Laszlo, de la Tîrgu-Mureş. În data de 20 martie, numeroşi europarlamentari, colegi ai europarlamentarului Laszlo Tokes, liderul CNMT, vor lua parte la conferinţa „Trecut comun, viitor comun acasă, în Europa”, care îşi propună să transmită mesajul că nu se poate construi un viitor pe minciuni.
Reprezentantul CNMT, Tokes Andras, a precizat la rândul său că nici până azi nu este cunoscut adevărul despre conflictul din martie 1990, că nu există vină colectivă şi cineva trebuie să plătească. Acesta a subliniat că nu este corect că maghiarii cred că vina izbucnirii conflictului o poartă românii, în timp ce românii cred că maghiarii sunt de vină.
Kali Istvan, preşedintele filialei Mureş a Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania, care se ocupă şi el de organizarea evenimentului comemorativ, a precizat că atât la marş, cât şi la conferinţă şi la întâlnirea ecumenică de la Biserica Reformată din Tîrgu-Mureş vor fi invitaţi reprezentanţi ai vieţii civile şi politice aparţinând atât maghiarilor, cât şi românilor.
Adela Moldovan

  • Tag-uri:
  • Nu au fost alocate tag-uri.

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9756RON-0.0008
  • usd 0.1161 1 -0.0001

  • chf 5.0733 1 -0.0040

  • aud 3.0569 1 0.00320

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Inundată de ape de inflitrație din pârâu...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În urma precipitațiilor abundente de lun...

Spitalul Oncologic de la Tg. Mureș va de...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Clădirea are 5 nivele și o suprafață tot...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

Opera rock „Meșterul Manole”, la Biseric...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un spectacol de neratat este programat s...

Urșii de la Platoul Cornești din Târgu M...

Stan Lucian | Citeste articolul

Deabia astăzi urmează să ajungă la autor...

Academia Română a înfiinţat un Departame...

Stan Lucian | Citeste articolul

Acesta va efectua studii interdisciplina...

Parteneri