Combinatul Azomureş riscă să se închidă din cauza creşterii preţului la gaze
Sindicatul Alternativa din combinat îşi manifestă îngrijorarea faţă de măsura luată de guvernanţi.
Preşedintele sindicatului, Dumitru Boantă, susţine că preţul actual de referinţă al gazului, de 257 de dolari la mia de metri cubi, poate ajunge la peste 300 dolari.
Peste 2000 de angajaţi ai Azomureş şi circa 1500 de oameni de la firmele terţe riscă să fie disponibilizaţi din cauza creşterii preţului la gaz.
Există şi riscul suspendării sau sistării programului de modernizare a combinatului, în valoare de circa 200 milioane de euro.
În încercarea de a găsi o rezolvare a situaţiei, sindicaliştii din Azomureş, afiliaţi la CNSLR Frăţia, au convocat luni, la ora 10.00, Comisia de Dialog Social, la care speră să fie prezenţi reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în domeniul Energiei.
Valeriu Russu
Sursa: www.starnet-consulting.ro