Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Consilier local în mun Sf. Gheorghe în conflict de interese administrativ

Radio România Mureș
Foto: Foto: Primăria Municipiului Sfântu Gheorghe

Publicat de Rotar Mirela, 20 decembrie 2022, 14:03

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul a 11 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010.

Printre persoanele vizate se numără Vajna Laszlo, consilier local în cadrul C.L. al mun. Sfântu Gheorghe, jud. Covasna, pe care ANI l-a aflat în stare de conflict de interese administrativ.

Agenţia Naţională de Integritate a constatat că în perioada exercitării mandatelor de consilier local între anii 2016 – 2020 şi 2020 – prezent, a participat la deliberarea şi aprobarea a 15 hotărâri ale C.L. al Mun. Sfântu Gheorghe cu privire la două societăţi comerciale, în cadrul cărora soţia acestuia deţine funcţii şi calităţi, fără să anunțe la începutul şedinţelor interesul personal pe care îl avea la adoptarea hotărârilor.

Astfel, potrivit ANI, Vajna Laszlo a încălcat prevederile legale în vigoare aflându-se în conflict de interese. (art. 70 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019) .

– art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia ‘prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative.’;

– art. 77, alin. (1) Legea nr. 161/2003, potrivit căruia ‘(1) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.’.

Virgil Natea

Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului a fost modernizat
Administraţie miercuri, 2 septembrie 2026, 18:45

Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului a fost modernizat

Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului a fost modernizat printr-o investiţie de aproape un milion de euro, din fonduri...

Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu” din Întorsura Buzăului a fost modernizat
Transportul public devine smart la Brașov
Administraţie miercuri, 2 septembrie 2026, 13:10

Transportul public devine smart la Brașov

Acest lucru este posibil după ce autoritățile publice locale din municipiu au semnat de curând contractul de finanțare cu ADR Centru, „Smart...

Transportul public devine smart la Brașov
Primăria Braşov şi CNI au semnat contractul pentru construirea noului stadion
Administraţie marți, 1 septembrie 2026, 18:52

Primăria Braşov şi CNI au semnat contractul pentru construirea noului stadion

Primăria Braşov a anunţat, azi, că a semnat contractul cu Compania Naţională de Investiţii şi cu firma care va realiza proiectarea şi...

Primăria Braşov şi CNI au semnat contractul pentru construirea noului stadion
Reabilitarea clădirilor cu risc seismic ale Spitalului Judeţean Covasna
Administraţie marți, 1 septembrie 2026, 16:04

Reabilitarea clădirilor cu risc seismic ale Spitalului Judeţean Covasna

Vechi de peste 170 de ani, cele două clădiri din Sf. Gheorghe au fost propuse pentru reabilitare Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi...

Reabilitarea clădirilor cu risc seismic ale Spitalului Judeţean Covasna
Administraţie marți, 1 septembrie 2026, 15:20

Reghinul a ratat o finanțare PNRR pentru transportul în comun

În momentul de față, transportul în comun reprezintă mai puțin de 10% din modalitățile de deplasare utilizate în municipiu, iar orice...

Reghinul a ratat o finanțare PNRR pentru transportul în comun
Administraţie marți, 1 septembrie 2026, 09:41

Sistemul de termoficare din Întorsura Buzăului, eficientizat cu sprijinul Ministerului Dezvoltării

Primăria Întorsura Buzăului a depus spre finanţare la Ministerul Dezvoltării un proiect în valoare de aproximativ 3 milioane de euro pentru...

Sistemul de termoficare din Întorsura Buzăului, eficientizat cu sprijinul Ministerului Dezvoltării
Administraţie sâmbătă, 29 august 2026, 12:04

Noul plan pentru parcarea de sub Parcul Central din Brașov a primit votul majorității consilierilor locali

Noul plan pentru parcarea de sub parcul Nicolae Titulescu, în zona spre Casa Armatei, a primit votul majorității consilierilor locali. Au fost...

Noul plan pentru parcarea de sub Parcul Central din Brașov a primit votul majorității consilierilor locali
Administraţie sâmbătă, 29 august 2026, 11:27

Covasna: Clădirile secţiilor de psihiatrie ale Spitalului Judeţean, propuse pentru reabilitare printr-un program guvernamental

Două clădiri istorice din centrul municipiului Sfântu Gheorghe, care găzduiesc secţiile de psihiatrie adulţi şi copii ale Spitalului Judeţean...

Covasna: Clădirile secţiilor de psihiatrie ale Spitalului Judeţean, propuse pentru reabilitare printr-un program guvernamental