Consiliul de Onoare al Ordinului naţional „Steaua României” a fost ilegal constituit, susţine avocatul lui Tokes Laszlo

Kincses Elod a fost mandatat de europarlamentarul Tokes Laszlo să îl reprezinte la şedinţa Consiliului de Onoare al Ordinului naţional „Steaua României” din 26 septembrie care va decide dacă îi retrage sau nu acest ordin.

Avocatul a declarat,  într-o conferinţă de presă  susţinută astăzi la Tîrgu-Mureş,  că s-au comis mai multe ilegalităţi la convocarea Consiliului.

Kincses Elod spune că acuzele sale se bazează pe prezumţii, în condiţiile în care nu a avut acces la regulamentul de constituire şi funcţionare a Consiliului de Onoare al Ordinului „Steaua României”, care nu a fost publicat nicăieri.

Avocatul lui Tokes Laszlo mai spune că declaraţia preşedintelui CNMT, care ar fi cerut protectoratul Ungariei pentru Transilvania, ar fi fost greşit tradusă.

Kincses Elod a declarat că de fapt Tokes ar fi cerut Ungariei „statut de putere protectoare împreună cu România” pentru Transilvania sau putere garantă similară Italiei şi Austriei pentru regiunea autonomă Tirolul de Sud.

Kincses exclude ideea de protectorat  ce ar presupune desprinderea teritorială a Transilvaniei de România.

Vali Russu  

 

 

Sursa: www.informatia-zilei.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC – MUZICĂ DE POVESTE cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Recomandări privind aditivii conținuți d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Pregătirile pentru sărbătorile de Paşte ...

Parteneri