Consiliul Judeţean Mureş a primit recomandări de la Ministerul Sănătăţii privind implicarea în asigurarea condiţiilor de curăţenie în spitale
Ministrul Eugen Nicolăescu le-a trimis, ieri, o scrisoare preşedinţilor Consiliilor Judeţene în care le solicită ca, împreună – autorităţi centrale şi locale – să sprijine spitalele ca să asigure condiţii optime de curăţenie.
Ministrul Sănătăţii consideră că, indiferent de situaţia din sistemul sanitar românesc, menţinerea unui standard elementar de curăţenie şi igienă trebuie să fie o preocupare permenentă pentru toţi managerii unităţilor sanitare, din respect atât faţă de pacienţi, cât şi faţă de profesioniştii din sistem.
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Ciprian Dobre, declară că asigurarea unui sistem sanitar de calitate se numără printre priorităţile instituţiei judeţene.
Inspecţia sanitară de stat va face în următoarele cinci luni controale stricte în toate spitalele publice din România, urmând să fie verificată în primul rând respectarea regulilor şi normelor de curăţenie şi dezinfecţie, mai precizează ministrul sănătăţii în scrisoarea sa.
Reprezentanţii DSP Mureş susţin că deocamdată pe adresa instituţiei nu a sosit nici o solicitare oficială referitoare la aceste măsuri.
Raluca Creţ
Sursa: www.zi-de-zi.ro