Consiliul Naţional Secuiesc, reunit astăzi în şedinţă la Sfântu Gheorghe, a lansat un nou apel către autorităţile publice locale şi etnicii maghiari din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş pentru a susţine unitatea şi integritatea „Ţinutului Secuiesc”.

CNS a adoptat o hotărâre prin care stabileşte principiile de bază ale acţiunilor de protest ce trebuie iniţiate în cazul în care nu se va lua în considerare voinţa acestei comunităţi în momentul reorganizării administrativ-teritoriale.

În hotărâre se menţionează că formele de protest vor ţine cont de regulile democraţiei şi vor merge, în ultimă instanţă, până la „nesupunere civică”.

Preşedintele CNS Izsak Balasz a ţinut să sublinieze că „nesupunerea civică” are la bază principiile „non-violenţei, solidarităţii şi gradualităţii” şi a făcut trimitere la „literatura de specialitate” care explică această formă de protest prin demonstraţii, greve japoneze, neplata impozitelor şi taxelor, etc.

Acesta şi-a exprimat speranţa că nu va fi nevoie să se ajungă la proteste şi că planul Guvernului de reorganizare administrativ teritorială va ţine seamă de voinţa comunităţii maghiare.

CNS a fost înfiinţat în anul 2003 cu scopul declarat de a susţine autonomia teritorială a „Ţinutului Secuiesc”, format din judeţele Covasna, Harghita şi o parte din Mureş, iar la şedinţa de sâmbătă de la Sfântu Gheorghe au participat aproximativ 200 de delegaţi din cele trei judeţe. 

Mara Deleanu 

 

 

Sursa: realitatea.net

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Incendiu la mai multe garaje, în localit...

Stan Lucian | Citeste articolul

Potrivit ISU Harghita incendiul se manif...

Parteneri