Copiii cercurilor artistice din Palatul Copiilor din Tg.Mureş au oferit, astăzi, tuturor mămicilor un spectacol cultural artistic intitulat “Ce dragă mi-eşti mamă”.
Spectacolul s-a desfăşurat la Ansamblul Artistic “Mureşul”, sala devenind neîncăpătoare, datorită publicului numeros.
Programul tinerilor participanţi a debutat cu creaţiile de suflet ale copiilor de la Cenaclul literar şi a culminat cu o demonstraţie de judo a copiilor de la cercul sportiv , spune directorul Palatului copiilor, profesor Olimpiu Nuţiu. Tinerii participanţi au pus mult suflet în organizarea şi prezentarea momentelor artistice.Cu ocazia acestui eveniment, cercurile de creaţie plastică, textilă şi foto au organizat o expoziţie cu lucrări pregătite de copii, intitulată „ Daruri pentru mama”.
Veronica Ilie