Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Covasna: Activitatea Secţiei de Neurologie de la Spitalul Judeţean a fost reorganizată, după plecarea a cinci medici

Covasna: Activitatea Secţiei de Neurologie de la Spitalul Judeţean a fost reorganizată, după plecarea a cinci medici
Foto: Sursa foto: Facebook - Spitalul Județean Fogolyán Kristóf

Publicat de Uifalean Cristian, 29 iunie 2023, 15:18

Activitatea Secţiei de Neurologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe a fost reorganizată, după ce cinci medici de specialitate au ales să demisioneze şi să lucreze în mediul privat.

Prin urmare, începând cu data de 1 iulie, o parte dintre urgenţe vor fi transferate la spitalele din Braşov, a declarat managerul instituţiei, Andras Nagy Robert.
Acesta a menţionat că în spital au mai rămas patru medici neurologi, care vor trebui să asigure atât activitatea din cadrul secţiei, cât şi gărzile, consultaţiile din policlinică şi cele interdisciplinare.

În secţia de Neurologie a spitalului sunt internaţi lunar aproximativ 140 de pacienţi, iar în cadrul Policlinicii se acordă, în medie, circa 6.000 de consultaţii anual.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 12:01

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a lansat o licitație pentru achiziția echipamentelor IT necesare proiectului DARIA, un program...

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 11:59

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică

De luna aceasta, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Miercurea Ciuc a fost inclus, printr-un ordin al ministrului Sănătății, în programul...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
Sănătate luni, 19 octombrie 2026, 16:53

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate

Dozele de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate, deşi autorităţile...

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România
Sănătate duminică, 18 octombrie 2026, 10:55

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România

600.000 de doze de vaccinuri antigripale injectabile vor ajunge în farmaciile din România până la sfârșitul acestei luni. Peste jumătate...

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 18:40

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare

Ministerul Sănătăţii informează că a doua tranşă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii...

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:53

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita

Vaccinarea antirabică a vulpilor şi a animalelor domestice continuă în judeţul Harghita, în contextul cazurilor confirmate în ultimele două...

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:47

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon

Este vorba despre un bărbat de 65 de ani, din judeţul Cluj, care avea şi alte afecţiuni şi nu era vaccinat antigripal. Institutul Naţional de...

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 13:26

Nouă farmacii mureșene sunt autorizate pentru vaccinarea antigripală

Șapte dintre acestea se află în Târgu Mureș, două în zona Fortuna din Tudor, două în zona Poli 2, o farmacie este în Dâmbul Pietros, una...

Nouă farmacii mureșene sunt autorizate pentru vaccinarea antigripală