DOCUMENTAR: Istoria conflictului arabo-israelian

 

În data de 7 octombrie 2023, organizaţia islamistă Hamas a lansat un atac terorist de amploare împotriva Israelului, materializat prin tiruri de rachete, distrugerea gardului de frontieră care delimitează Fâşia Gaza de Israel, pătrunderea pe teritoriul israelian – pe calea aerului, pe uscat şi pe mare – şi prin masacre comise în mai multe așezări israeliene (aşa-numitele kibuţuri) și la festivalului de muzică SUPERNOVA Sukkot Gathering, dedicat sărbătorii evreiești Sukkot.

Se estimează că teroriștii au torturat și au ucis peste 1200 de persoane, cetăţeni israelieni și străini, inclusiv copii, femei, persoane în vârstă. De asemenea, au luat ostatice aproape 200 de persoane, care au fost mutate în Fâşia Gaza.

În perioada trecută de atunci, Guvernul israelian a format un cabinet de război împreună cu opoziția și a declarat stare de război în ţară. Hamas a continuat să lanseze tiruri de rachete asupra Israelului, care răspunde cu atacuri aeriene și cu atacuri cu rachete către Gaza.

Guvernul israelian a ordonat evacuarea civililor din Gaza, iar perspectiva unui desant terestru israelian în acest teritoriu pare iminentă. Sute de mii de palestinieni au luat calea refugiului, de pe un teritoriu care are doar 365 de kilometri pătraţi şi este considerat unul din locurile cu cea mai mare densitate a populaţiei din întreaga lume. Alte sute de mii sunt blocaţi în tentativa lor de a se pune la adăpost.

Fâşia Gaza este închisă complet, în acest teritoriu alimentarea cu energie electrică, apă și alimente fiind întreruptă.

Organizaţii internaţionale, regionale şi ONG-uri depun eforturi pentru ca această zonă să nu ajungă în situaţia de catastrofă umanitară.

În cele ce urmează, RADOR vă prezintă un scurt istoric al conflictului dintre Israel şi lumea arabă, cu accent pe disputele dintre comunitatea evreiască şi palestinieni.

■ În anul 1948, ca urmare a retragerii Marii Britanii din Palestina, statul Israel şi-a declarat independenţa.

Astfel, în 1947, mandatul britanic în Palestina a fost cedat Organizației Națiunilor Unite, care a hotărât, prin Rezoluția 181 din noiembrie 1947, să împartă Palestina între evrei și arabi.

A urmat un război civil de șase luni (1947-1948) între arabii și evreii din Palestina. Evreii care locuiau în Palestina au acceptat decizia ONU, cu excepţia comunităţilor de evrei ultra-religioși, iar liderii arabi palestinieni au respins total hotărârea de împărțire, pe baza promisiunii majorității statelor arabe, de intervenție armată masivă, consecutivă declarației de constituire a statului evreiesc. 

Liga Arabă, prin „Armata Arabă de Eliberare”, și cinci state arabe, Egiptul, Irakul, Iordania, Libanul și Siria au invadat Palestina, înaintând în teritoriul stabilit pentru Statul Israel nou creat.

Războiul se va încheia în anul 1949, cu armistiţii semnate de Israel cu fiecare stat arab, fără a fi semnat vreun tratat de pace. Israelul şi-a conservat existenţa şi îşi extinde teritoriul cu circa 50% faţă de planul ONU.

Însă de atunci, istoria avea să fie marcată de conflicte sângeroase între evrei şi palestinieni.

A ship sunk by Egyptians to block the Suez Canal appears at the surface of water,11 November 1956 in Port Saïd. An Anglo-French intervention has been launched after Egypt’s President Nasser nationalized Suez Canal 26 July. End of December diplomatic action by the USA and the USSR forced Britain and France to withdraw and Israel to relinquish Sinaï which they invaded in October. (Photo by STAFF / AFP)

■ Criza Suezului, din 1956, a fost un război declanșat în timpul Războiului Rece ca urmare directă a hotărârii conducătorului Egiptului, Colonelul Gamal Abdel Nasser, din 26 iulie 1956, de a naționaliza Canalul Suez, proprietate franco-britanică aflată sub control egiptean și de respingerea ofertei americano-britanice de a construi barajul de la Assuan de pe Nil.

Franța și Marea Britanie doreau, pe de-o parte, redobândirea controlului asupra Canalului Suez, iar Israelul cerea încetarea atacurilor unităților egiptene „fadaiun” contra coloniilor și populației civile israeliene, precum și respectarea dreptului la navigație a vaselor israeliene prin Canalul de Suez.

După ce, la 29 octombrie 1955, au fost parașutate unități de elită engleze și franceze lângă orașele Port Said, Port Suez și Ismaelia, pe malul african al canalului, armata israeliană a spulberat în 5 zile rezistența armatei egiptene și a ocupat în totalitate Peninsula Sinai, oprindu-se pe malul estic al canalului.

Egiptul era înfrânt, însă după intervenția Uniunii Sovietice şi a Statelor Unite, englezii, francezii și israelienii s-au retras, vor fi semnate tratate prin care, printre altele, Israelului i s-a garantat libera trecere a vaselor prin canal – garanție care a fost încălcată la prima tentativă – și încetarea acțiunilor fedaiun-ilor – care a fost respectată.

Egiptul nu va uita acest moment, ducând în anii care au urmat, o campanie consistentă de înarmare, sub influenţă sovietică.

■ A urmat Războiul de Șase Zile, cel de-al treilea conflict armat major arabo-israelian, care a durat între 5 și 10 iunie 1967, între Israel și alianța formată din statele arabe Egipt, Iordania și Siria. În urma victoriei militare asupra coaliției arabe, Israelul a ocupat Fâșia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan și Cisiordania.

Trebuie spus că, începând din anul 1964, Israelul a deviat cursul Iordanului pe teritoriul său și Siria a încercat, la rândul ei, să schimbe cursul afluenților acestui râu. Demersurile siriene au eșuat datorită bombardamentelor israeliene și lipsei de implicare a Iordaniei și a Libanului în conflict, la acel moment.

Palestinienii au devenit activi din punct de vedere politic și militar, după ce, în acelaşi an, 1964, a fost înființată Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) iar în 1965 au fost comise primele acte de terorism ale mișcării Fatah (înfiinţată la 10 octombrie 1959, ca o organizație de rezistență, de gherilă, sub conducerea lui Yasser Arafat).

Major-General Ariel Sharon (L) poses with Israeli Premier Menahem Begin (C) and Major-General Avraham Yoffe in the Sinai Desert 14 June 1967, days after it was captured from Egypt during the Six Days War. (Photo by GPO / AFP)

La 22 mai 1967, Generalul Gamal Abdel Nasser, aflat la conducerea armatei coaliţiei arabe, a continuat politica de provocare beligerantă prin blocarea Strâmtorii Tiran – cu o lățime de 13 kilometri, formată între Peninsula Sinai și Peninsula Arabică care separă Golful Aqaba de Marea Roșie – pentru transportul naval israelian.

În dimineaţa zilei de 5 iunie 1967, forțele aeriene israeliene bombardează simultan unsprezece baze aeriene egiptene, distrugând astfel o mare parte din aviația militară a Egiptului, o zi mai târziu trupele israeliene ocupă Fâșia Gaza, iar unități israeliene de tancuri pătrund în Peninsula Sinai.

Pe 7 iunie, Israelul cucerește malul stâng al Iordanului și partea de est a Ierusalimului, care va fi anexată Israelului pe data de 27 iunie 1967, iar pe 8 iunie, armata israeliană ajunge până la Canalul Suez, deși forțele egiptene erau mult superioare numeric celor israeliene în această zonă de conflict.

După capitularea Egiptului, la 9 iunie, forțele armate israeliene atacă Siria și cuceresc, după lupte grele, mare parte din Platoul Golan, inclusiv orașul Quneitra.

În fine, la 10 iunie, ostilităţile încetează, însă Israelul va ocupa, pe mai departe, un teritoriu de aproape patru ori mai mare decât la începutul războiului. Drept consecinţă, circa 400.000 palestinieni se refugiază în Iordania.

■ Războiul de Uzură din perioada 1967-1970: au continuat incursiunile teritoriale şi bombardamentele între Israel, pe de-o parte, şi Egipt, Organizaţia de Eliberare a Palestinei, Iordania, Kuweit, statele arabe beneficiind de sprijin sovietic constând în combatanţi, artilerie şi blindate. În anul 1970, ostilităţile au luat sfârşit, Israelul creând linia Bar Lev – un lanț de fortificații construit de Israel de-a lungul malului estic al Canalului Suez, după ce Israelul a capturat Peninsula Sinai de la Egipt în timpul Războiului de șase zile din 1967. Ambele tabere au revendicat victoria.

An Israeli convoy moves northwards past a destroyed Syrian tank on the Golan Heights during the Yom Kippur war 08 October 1973. On October 6, 1973, on the Jewish holiday of Yom Kippur, an Arab military coalition led by Egypt and Syria launched a simultaneous surprise attack in the Sinai Peninsula and the Golan Heights, territories occupied by Israel since the 1967 Arab–Israeli War. This war provoked the oil shock of 1973 and led to the opening of peace negotiations between Israel and Egypt, concluded by the Camp David agreement in 1978. (Photo by ZE’EV SPECTOR / GPO / AFP)

Războiul de Yom Kippur (1973).  În 6 octombrie 1973, Egiptul şi Siria au lansat un atac surpriză asupra Israelului în ziua sfântă evreiască a Iertării. 

Linia Bar Lev va fi străpunsă de către armata egipteană în timpul Operațiunii Badr, forţele egiptene ocupă malul de est al Suezului, cu excepţia punctului de trecere israelian din apropierea bazei aeriene Deversoir, iar forţele israeliene ocupă un teritoriu de circa 1600 km pătrați pe coasta de sud-vest a Canalului Suez. De asemenea, Israelul înconjoară o enclavă egipteană pe malul său estic, plus 500 km pătraţi din regiunea siriană Basan pe vârful Înălţimilor Golan, la 32 km de capitala siriană Damasc.

Armistiţiul care a încheiat războiul va fi negociat de SUA şi URSS.

După Războiul de Yom Kippur, au urmat, în 1978, acordurile de la Camp David, prin care Israelul a returnat întreaga Peninsulă Sinai către Egipt, iar în 1979, era semnat un tratat de pace între Egipt şi Israel. Egiptul a fost prima ţară arabă care a recunoscut Israelul ca stat legitim, iar în anii care au urmat, URSS nu se va mai implica în conflictele dintre Israel şi ţările arabe.

 În anul 1982, are loc războiul din Liban. Denumit de către Israel „Operațiunea Pace pentru Galileea”, a început la 6 iunie 1982, când armata israeliană a invadat Libanul de Sud. Guvernul Israelului a lansat operațiunea militară în urma tentativei de asasinat comisă de Organizația Abu Nidal împotriva ambasadorului Israelului în Regatul Unit, Shlomo Argov. 

Trebuie spus că, după înființarea statului Israel și după conflictul arabo-israelian din 1948, Libanul a ajuns să găzduiască peste 110.000 de refugiați palestinieni care și-au părăsit casele din fosta Palestină. În 1982, Israelul a invadat Libanul pentru a distruge Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OEP), care avea baze în sudul statului. Războiul a dus la masacrarea a peste 800 de civili palestinieni în taberele de refugiaţi Sabra şi Shatila de către miliţiile creştine libaneze aliate cu Israelul.

Forţele OEP, înconjurate în vestul Beirutului și supuse bombardamentelor grele, au negociat, împreună cu aliaţii lor, retragerea din Liban cu ajutorul trimisului special Philip Habib – un diplomat american de carieră – și sub protecția forțelor internaționale de menținere a păcii.

Războiul din Liban a coincis şi cu crearea Hezbollah, o organizație paramilitară șiită libaneză cu circa 15.000 de combatanți, sprijinită și dependentă de Iran, înarmată și antrenată de ofițeri ai Gărzilor Revoluționare Iraniene.

(FILES) Palestinian leader Yasser Arafat is seen among his militants in Beirut during the early days of the 1982 Israeli invasion of Lebanon. Arafat, the embodiment of Palestinian aspirations for statehood for four decades, died 11 Novemebr 2004 at a hospital in the suburbs of Paris at the age of 75. AFP PHOTO/RAMZI HAIDAR (Photo by RAMZI HAIDAR / AFP)

Hezbollah a devenit, în timp, o forță importantă în politica libaneză, deținând școli, spitale și oferind servicii sociale și este privită ca o mișcare de rezistență legitimă de o parte a lumii arabe și musulmane și ca o organizație teroristă de către Statele Unite ale Americii, Israel, Canada și Olanda. Marea Britanie a introdus aripa militară a organizației pe lista organizațiilor teroriste, iar Australia consideră o parte a structurii sale militare, „Organizația de Securitate Externă”, ca fiind o organizație teroristă.

Începând cu anul 2011 Hezbollah s-a implicat în războiul civil din Siria de partea regimului președintelui sirian Bashar al-Assad, iar în decembrie 2015 președintele Stateleor Unite, Barack Obama, a semnat Legea împiedicării finanțării internaționale a „Hezbollah”, care o definește ca organizație teroristă care se ocupă și cu traficul de stupefiante și cu spălarea de bani.

Prima Intifadă (Prima Intifadă palestiniană) (1987-1993).

Intifada este un termen arab care tradus ad-literam înseamnă „scuturare” și se referă la revolta violentă caracterizată prin acte numeroase de terorism împotriva persoanelor civile israeliene, care a fost privită ca o modalitate politică legitimă, acceptată și încurajată de instituțiile oficiale palestiniene.

Revolta care a declanşat prima intifadă, a început pe 9 decembrie 1987, în tabăra de refugiați palestinieni Jabalia, după ce un camion al armatei israeliene a lovit un automobil civil, ucigând patru palestinieni. A apărut astfel o mișcare de protest a palestinienilor implicând greve generale, boicoturi ale instituțiilor administrației civile israeliene din Fâșia Gaza și din Cisiordania, un boicot economic constând în refuzul de a lucra în coloniile israeliene, refuzul de a plăti impozite, refuzul de a conduce autoturisme palestiniene cu numere de înmatriculare israeliene, graffiti, ridicarea de baricade, dar mai cu seamă aruncarea pe scară largă cu pietre și cocktailuri Molotov înspre militarii israelieni și infrastructura militară israeliană din Cisiordania și Fâșia Gaza.

Israelul a desfășurat 80.000 de militari care au primit permisiunea de a face uz de muniție de război, lucru care a dus la uciderea unui număr mare de palestinieni. Se estimează că în primele 13 luni, 332 de palestinieni și 12 israelieni au murit.

A student looks at images of Palestinian men who died taking part in suicide attacks inside Israel since the start of the intifada or uprising in 1987 at the Beir Zeit University just north of the West Bank city of Ramallah, 06 December 2005. The exhibition set up by the Islamic militant group Islamic Jihad, came a day after a member of the organization blew himself up in a suicide mission in the Israeli coastal town of Netanya killing five people. AFP PHOTO/ABBAS MOMANI (Photo by ABBAS MOMANI / AFP)

În timpul primei Intifade, la 10 decembrie 1987, a fost creată oficial Organizația teroristă Hamas care își are originea într-o aripă a unei alte organizații cea a Fraților Musulmani în Fâșia Gaza, la inițiativa șeicului Ahmad Yasin și a lui Muhammad Taha membru al aripii organizației Fraților Musulmani care activa în Fâșia Gaza.

În august 1988 organizația publică Carta Mișcării Hamas, text care îi reflectă ideologia de-a lungul a 36 de articole prin care orice compromis cu Israelul este respins și susține „aruncarea evreilor în mare” și înființarea unui stat arab în locul Israelului. Drept urmare, organizația a fost interzisă de către autoritățile israeliene.

Brigăzile Ezzedin Al-Qassam reprezintă aripa militară a Hamas, creată în 1992 sub conducerea lui Yahya Ayyash – supranumit și „Inginerul” deoarece el era specialistul organizației în crearea dispozitivelor explozibile. Denumirea a fost aleasă pentru a comemora un lider celebru al rezistenței arabe în zonă ‘Izz Ad-Din Al-Qassam, un predicator sunit din perioada mandatului britanic asupra Palestinei, care în 1930 a fondat un grup militant arab numit „Mâna Neagră”.

Prima Intifadă a durat până la Conferința de la Madrid din 1991 – care a marcat începutul negocierilor oficiale între israelieni şi palestinieni – , deși conform unor opinii, durata sa ar trebui extinsă până în 1993, odată cu semnarea Acordurilor de la Oslo.

Prin documentele menţionate, primul acord direct, față în față, între guvernul Israelului și Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP), se asigura un cadru unic pentru viitoarele negocieri și relații între palestinieni și guvernul israelian, în cadrul cărora toate celelalte probleme dintre cele două părți să poată fi rezolvate.

La 20 august 1993 au fost încheiate negocierile, iar acordul a fost semnat apoi oficial într-o ceremonie publică la Washington, DC în ziua de 13 septembrie 1993, în prezența președintelui OEP Yasser Arafat, a primului ministru israelian Yitzhak Rabin și a președintelui american Bill Clinton. Documentele au fost semnate de Mahmoud Abbas pentru OEP, ministrul de externe Shimon Peres pentru Israel, secretarul de stat american Warren Christopher pentru Statele Unite și ministrul de externe Andrei Kozîrev pentru Rusia.

Acordurile de la Oslo au stabilit un context pentru relațiile viitoare între cele două părți, respectiv înființarea Autorității Naționale Palestiniene (ANP) – care urma să aibă responsabilitatea administrării teritoriului aflat sub controlul său – , retragerea forțelor israeliene de apărare din părți ale Fâșiei Gaza și ale Cisiordaniei şi acordarea treeptată, de către Israel, a autonomiei palestinienilor.

Acest angajament era extins pe o perioadă de cinci ani, timp în care urma să se negocieze un acord permanent (începând cu mai 1996), în care să se reglementeze alte aspecte importante aflate în dispută, precum pozițiile asupra Ierusalimului, refugiații palestinieni, coloniile israeliene, securitatea și frontierele.

Pentru a torpila acest proces de pace, Hamas a orchestrat un val de atacuri sinucigașe, catalogate drept replică la masacrarea palestinienilor, iar momentul care a fost considerat ca iniţiator al atacurior sinucigaşe palestiniene este data de 25 februarie 1994, când medicul evreu Baruch Goldstein a împușcat mortal 29 de musulmani care se rugau într-o moschee din Hebron.

■A doua Intifadă (2000-2005). Cea de-a doua Intifadă, sau Intifada de la Al-Aqsa (după numele principalei moschei musulmane din Ierusalim, construită în secolul al 7-lea pe Muntele Templului în Orașul Vechi, în aria unde a fost Templul regelui Solomon, și apoi cel de-al doilea Templu al evreilor, din care anumite urme sunt vizibile și astăzi), s-a declanşat, după unele surse, la 15 mai 2000, în așa numita Zi a Nakbei (comemorarea „catastrofei” palestiniene din anii 1948-1949), şi a avut ca izvor izbucnirea de tulburări violente în Cisiordania și Fâșia Gaza, care au durat trei zile.

Demonstrațiile de masă organizate de membri ai Fatah au fost însoţite de aruncări de pietre și sticle incendiare, iar apoi de focuri de armă din partea membrilor organizației Tanzim (legate de Fatah) și a milițiilor palestiniene.

A doua Intifada s-a declanșat după semnarea Acordurilor de la Oslo, întoarcerea conducerii OEP în frunte cu Yasser Arafat în Cisiordania și Fâșia Gaza și constituirea Autorității Naționale Palestiniene. Intifada Al Aqsa – al cărei caracter spontan este discutabil – a fost o perioadă de acte intense de violențe palestiniene și represalii israeliene, iar acțiunea care a încins spiritele a fost vizita unui grup de deputați israelieni în frunte cu Ariel Sharon, pe Muntele Templului, pe esplanada moscheii Al-Aqsa.

Intifada Al-Aqsa a fost caracterizată de folosirea pe scară largă a atentatelor explozive sinucigașe, dar și a atentatelor cu arme de foc contra civililor israelieni, inclusiv în localități din inima Israelului – semnalate cu precădere după octombrie 2000.

Intifada s-a soldat cu reacții militare israeliene şi a dus la importante pierderi de vieți omenești – mii de victime, militari şi civili, de ambele părți – precum și la pagube materiale notabile suferite de palestinieni.

Ea a dus şi la destrămarea tuturor eforturilor care au dus la procesul de pace israelo-palestinian promovat de Acordurile de la Oslo din 1993 și la escaladarea majoră a conflictului.

În cadrul Intifadei, în martie 2002, armata israeliană a lansat operațiunea „Scut”, în care israelienii au pătruns adânc în orașele palestiniene care, potrivit Acordurilor de la Oslo, se aflau sub administrare palestiniană, inclusiv în Ramallah. Acolo, armata israeliană a înconjurat Muqataa, reședința oficială a lui Yasser Arafat. Liderul palestinian a fost plasat în arest la domiciliu iar Muqataa a fost parțial distrusă.

Intifada a adus drept consecinţă şi încetarea în mare măsură a folosirii mâinii de lucru palestiniene în Israel, o și mai mare izolare între regiunile locuite de arabii palestineni și Israel, prin construirea gardului și zidului de separare destinat să împiedice pătrunderea de teroriști arabi pe teritoriul locuit de israelieni, a dus la arestarea și judecarea a numeroși conducători palestineni implicați in conducerea acțiunilor violente, și pe termen lung, la evacuarea în anul 2006 a Fâșiei Gaza de către coloniștii evrei și armata israeliană și intrarea acestei regiuni sub o şi mai puternică influenţă a organizației islamiste Hamas.

Pe plan economic, Israelul a suferit în timpul şi după această Intifadă un proces de stagnare a cărui culme s-a produs în anii 2002 şi 2003, iar economia palestiniană a suferit o grea lovitură.

După sfârșitul celei de a doua Intifade, în urma planului guvernului Ariel Sharon, israelienii au părăsit fizic Fâșia Gaza, demolând coloniile agricole pe care le înființaseră acolo vreme de 40 ani.

La alegerile din 2005 Hamas a obținut victoria în alegeri pe tot cuprinsul teritoriului Autorității Palestiniene, în Cisiordania rezultatele alegerilor au fost anulate, și regimul președintelui Mahmud Abbas (Abu Mazen), bazat pe organizația Fatah, și-a continuat guvernarea, în ciuda protestelor Hamasului.

În schimb, în Fâșia Gaza, potrivit rezultatelor alegerilor, Hamas a format un guvern alternativ, în iulie 2007, înlăturând pe toți militanții Fatah din pozițiile de control, inclusiv din forțele de securitate.

Momentul a marcat apariția unei diviziuni politice intra-palestiniene – Hamas conduce Fâșia Gaza, Autoritatea Palestiniană, dominată de Fatah, controlează teritoriile parțial autonome din Cisiordania ocupată de Israel.

În Gaza nu au avut loc alegeri de când Hamas a ajuns la putere. În 2007, Israelul a declarat Fâșia Gaza „teritoriu ostil” și a înăsprit izolarea acesteia, care continuă și în prezent, iar decizia este parțial pusă în aplicare și de Egipt.

În aceste condiții lansarea de rachete asupra așezărilor israeliene vecine, care a început încă anul 2001 (când zona era încă ocupată de armata israeliană), s-a intensificat foarte mult.

Youth walk past Shiite movement Hezbollah’s mock rockets, at the former Israeli-run prison of Khiam that was destroyed in the 2006 war, on July 12, 2016 in the village of Khiam in southern Lebanon. Lebanon and Israel mark the 10th anniversary of the start of a devastating 2006 war between the Jewish state and the Lebanese Shiite militant group Hezbollah. (Photo by MAHMOUD ZAYYAT / AFP)

Războiul din Liban (2006). Conflictul militar care a avut loc în Liban și în nordul Israelului – principalii participanți fiind gruparea paramilitară șiită Hezbollah și Armata Israeliană – a început pe 12 iulie 2006 și a continuat până când o încetare a focului ordonată de Organizația Națiunilor Unite a intrat în vigoare la 14 august 2006, deși în mod oficial s-a încheiat la 8 septembrie 2006, când Israelul a ridicat de facto blocada navală impusă asupra Libanului.

Conflictul a fost declanșat de un atac cu rachete al militanților Hezbollah lansat asupra unor autovehicule Humvee care patrulau pe partea israeliană, dincolo de gardul care marca granița. Ca urmare a ambuscadei, trei soldați isaelieni au fost uciși și alți doi soldați, despre care s-a crezut inițial că au fost uciși sau răniți grav, au fost luați prizonieri de Hezbollah în Liban.

Israelul a răspuns cu un atac aerian și cu focuri de artilerie asupra unor ținte din Liban, care au avariat infrastructura civilă libaneză, inclusiv Aeroportul Internațional Rafik Hariri, cu o blocadă aeriană și navală, și cu o invazie terestră în sudul Libanului. Hezbollah a lansat mai multe rachete asupra nordului Israelului și a atras armata israeliană într-un război de gherilă de pe poziții întărite.

Se estimează că peste 1300 de oameni și-au pierdut viața din cauza conflictului, cei mai mulți fiind cetățeni libanezi. Pe lângă faptul că infrastructura civilă libaneză a fost grav avariată, au fost dislocați aproximativ un milion de cetăţeni libanezi și peste 300.000 de israelieni.

La 11 august 2006 Consiliul de Securitate al ONU a aprobat în unanimitate Rezoluția 1701/2006 într-un efort de a pune capăt ostilităților. Rezoluția, care a fost aprobată de ambele guverne, libanez și israelian, în zilele următoare, a cerut dezarmarea Hezbollahului, retragerea Israelului din Liban, precum și folosirea armatei libaneze și a unei mai mari forțe temporare ONU (UNIFIL) în sud.

A Palestinian woman, wearing a scarf and a Fatah headband takes part on January 4, 2013 in Fatah’s first mass rally in Gaza since Hamas seized control of the territory in 2007. Hamas, in a sign of reconciliation with Fatah, permitted the rally to go ahead as the climax of a week of Gaza festivities celebrating the 48th anniversary of Fatah taking up arms against Israel. AFP PHOTO / SAID KHATIB (Photo by SAID KHATIB / AFP)

Conflictul dintre Israel şi Fâşia Gaza (2006-prezent). O serie de confruntări armate între Israel şi grupările militante palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic, care controlează Fâşia Gaza după retragerea unilaterală a Israelului din 2005, a provocat mii de victime civile şi militare şi distrugeri masive în Fâşia Gaza.

► Astfel, în iunie 2006, armata israeliană a intrat cu tancurile în Fâșia Gaza pentru a-și recupera un militar răpit, Gilad Shalit.

► După o efemeră încetare a focului între Israel și Hamas, mediată de Egipt, Hamas a atacat din nou Israelul cu rachete în vara anului 2008. Israelul a răspuns la 27 decembrie 2008 cu ofensiva militară „Cast Lead”, care s-a încheiat după mai puțin de o lună, la 18 ianuarie 2009. Acesta a mai fost numit şi Primul război din Gaza.

► Între 14 şi 21 noiembrie 2012 a avut loc Operațiunea „Pilonul Apărării” (sau al doilea război din Gaza) lansată de Israel în scop de apărare a locuitorilor săi, cu suportul moral și politic (tacit/declarat) al unora din puterile occidentale din America și Europa. După surse militare israeliene, în cursul operației armata israeliană a lovit peste 1500 obiective plestiniene și a ucis 30 de comandanți din rândurile inamicului. S-a ajuns la încetarea ostilităților cu ajutorul medierii Statelor Unite și a noii conduceri a Egiptului. Se estimează că asupra Israelului au fost lansate de către arabii palestinieni din Fâșia Gaza 1506 rachete, din care 421 se consideră că au fost deviate de instalația de apărare antiaeriană israeliană numită „Cupola de fier”.

► La 8 iulie 2014 a izbucnit un nou conflict militar cu rachete și atacuri aeriene între Israel și Hamas în Gaza, iar la 17 iulie, Israelul a lansat o ofensivă terestră, războiul luând sfârșit la 26 august cu o încetare temporară a focului. Acesta a fost numit şi al treilea război din Gaza.

► La 10 mai 2021, Hamas și Jihadul Islamic au tras rachete asupra Israelului, acestea fiind urmate de răspunsul armatei israeliene sub forma atacurilor aeriene. Era declanşată astfel o nouă confruntare militară de anvergură între Israel și Fâşia Gaza.

Motivul confruntărilor l-a reprezentat evacuarea forțată a locuințelor palestiniene din cartierul Sheikh Jarrah, precum și a violențelor de pe Muntele Templului și de la Moscheea Al-Aqsa. Războiul (numit şi al patrulea război din Gaza) se încheie la 21 mai 2021 cu o încetare a focului.

Se estimează că cele patru războaie din Gaza au însemnat moartea a cel puțin 3500 de palestinieni și a aproape 100 de cetăţeni israelieni.

Sursa: RADOR/Răzvan Puceanu

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9757RON0.00119
  • usd 0.1148 1 -0.0002

  • chf 5.0206 1 -0.0019

  • aud 3.0445 1 -0.0096

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Luni încep înscrierile la grădinițe

Rotar Mirela | Citeste articolul

Potrivit calendarului înscrierilor și re...

Pianista japoneză Chiyo Hagiwara va susţ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În 2023, am aniversat 20 de ani de la de...

Noul contract-cadru de acordare a asiste...

Stan Lucian | Citeste articolul

Noul contract-cadru de acordare asistenţ...

Stomatologii acuză că nu pot procura ant...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Colegiul Medicilor Stomatologi din Român...

Screening pentru cancerul de piele, la T...

Rotar Mirela | Citeste articolul

De mâine se pot face programări pentru u...

După doi ani cu profit, Azomureș a înche...

Stan Lucian | Citeste articolul

Ultima raportare a companiei Azomureș ar...

Parteneri