Două organizaţii civile din judeţul Covasna, HARIT şi EMI, au decis să se implice în susţinerea vieţii culturale a municipiului Sfântu Gheorghe
Va fi demarată o campanie ce are ca scop sprijinirea Teatrului „Tamasi Aron” şi atragerea tinerilor în sălile de spectacole.
Colaborarea s-a înfiripat după ce teatrul maghiar a scos pe piaţă un abonament la preţul promoţional de 20 de lei, care include patru dintre cele mai bune spectacole ale trupei din Sfântu Gheorghe, printre care „Profetul Ilie”, „Negustorul din Veneţia” şi „Mizantropul”.
Oferta se adresează în mod special tinerilor cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, care din diverse motive au pierdut legătura cu teatrul.
Cele două organizaţii vor încerca, pentru început, să plaseze 100 de abonamente, iar dacă vor avea succes atunci, în funcţie de cerere, vor dubla sau chiar tripla numărul acestora.
Teatrul „Tamasi Aron” din Sfântu Gheorghe, care a aniversat peste şase decenii de existenţă, este una dintre cele mai importante instituţii de cultură maghiare din România, care a reuşit să depăşească bariera limbii, introducând o serie de spectacole şi pentru publicul român, prin titrarea în limba română.
Mara Deleanu