Drumul Naţional 10, care a fost blocat azi timp de mai multe ore în zona Întorsurii Buzăului din cauza unui tir care a derapat pe carosabilul acoperit cu zăpadă, a fost redeschis circulaţiei
În zonă se circulă pe ambele sensuri în condiţii de iarnă.
În urma intervenţiei utilajelor de deszăpezire a fost deblocată circulaţia şi pe DN 11, între localităţile Breţcu şi Oituz, unde stratul de zăpadă frământată măsoară aproximativ un centimetru.
Se acţionează cu utilajele de deszăpezire şi pe Drumul Naţional 2D, care marţi la amiază a fost închis circulaţiei rutiere între localităţile Ojdula (judeţul Covasna) şi Tulnici (judeţul Vrancea) din cauza ninsorii. Conform estimărilor, traficul va fi redeschis in două-trei ore.
Mara Deleanu
Sursa: www.realitateadorohoiana.ro