După mai bine de un deceniu de existenţă, Festivalul SIMFEST devine o instituţie de cultură

Este afirmaţia făcută ieri de preşedintele juriului, Lucian Ioniţă, care ocupă această funcţie chiar de la prima ediţie a acestui festival al televiziunilor şi producătorilor independenţi din România.

Directorul şi iniţiatorul SIMFEST, jurnalistul Ioan Ceauşescu a menţionat că la concursul propriu-zis s-au înscris circa 50 de producţii de televiziune, pe 10 categorii.

El a subliniat că una dintre noutăţile ediţiei a XI-a a festivalului este că, de acum, el nu se mai adreseaza doar televiziunilor locale, ci şi celor incluse în categoria must carry.

Conf. univ. dr. Ion Stavre, de la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative a arătat că la Şcoala de Vară a SIMFEST va prezenta o temă incitantă, legată de convergenţa mediilor de informare – teatru, cinema, televiziune, internet şi mai nou, telefonul mobil.

Tot ieri s-a inaugurat şi site-ul festivalului, http://www.simfest.ro/, unde  pe lângă program şi participanţi, există şi un blog în care oricine îşi poate exprima opiniile.

 

PROGRAMUL FESTIVALULUI SIMFEST 2013

Marţi, 27 august 2013:

Şcoala de vară SIMFEST

17:00, Casa de cultură Mihai Eminescu: deschiderea expoziţiei de fotografii „Cu un copac nu faci pădure”

18.30, Cinema Arta: Gală de filme documentare: „Pădurile lumii”: „Pădurea imposibilă” (Camerun). Autor: Alessandro Rocca, „Pădurea Bassi” (Burkina Faso).

Autori: Koffi Ametepe, Parate şi Dimanche Yameogo, „Oborno, o comunitate grupată în jurul lemnului” (Chile). Autori: Massimiliano şi Gianluca De Serio

„Oamenii pădurii” (Brazilia). Autor: Alessandro Rocca

Miercuri, 28 august 2013:

Şcoala de vară SIMFEST

18.30, Cinema Arta: Gala filmului politic – proiecţie de filme laureate la  Festivalul Internaţional al Filmului Politic. Invitat: regizorul Copel Moscu

Joi, 29 august 2013:

Şcoala de vară SIMFEST

11.00, Hotel Grand: Zilele cărţii şi muzicii. Invitate: editura Tritonic Bucureşti, Casa de producţie Libris Braşov, REEA Tîrgu Mureş, pictorul Horia Epure, interpreţii Silvan Stâncel, Ovidiu Scridon ş.a.

17.00, Cinema Arta:Vernisajul expoziţiei de fotografie: Imagini din Cappadocia (Turcia); prezentare de carte: Documentar şi adevăr. Autor: conf. dr. Lucian Ionică, Universitatea de Vest Timişoara

20.30, Complexul Weekend: Ritual de bun venit: Ordinul Cavalerilor Lup Tîrgu Mureş

Vineri, 30 august 2013:

9.30, Cinema Arta: Proiecţii publice ale producţiilor înscrise în concurs, dezbateri

11.00, Hotel Grand: Zilele cărţii şi muzicii. Invitate: editura Tritonic Bucureşti, Casa de producţie Libris Braşov, REEA Tîrgu Mureş, pictorul Horia Epure, interpreţii Silvan Stâncel, Ovidiu Scridon ş.a.

18.30, Cinema Arta: Gala In memoriam un jurnalist de excepţie: Sorina Bota (Marele Premiu SIMFEST 2009). Evocări şi proiecţia documentarelor din seria Povestiri din Transilvania

20.30, Cinema Arta: Recital folk Silvan Stâncel, Ovidiu Scridon

Sâmbătă, 31 august 2013:

9.30 (opţional): proiecţii publice ale producţiilor înscrise în concurs, dezbateri (Cinema Arta) sau călătorie de documentare: vechile cetăţi săseşti Sachiz, Viscri, Biertan

18.30, Casa de cultură Mihai Eminescu: Gala Laureaţilor. Concertul formaţiei Focul viu

Vali Russu

 

 

Sursa: www.zi-de-zi.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Lumina Sfântă a fost împărţită clerului ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Lumina Sfântă a fost împărţită, la prânz...

Parteneri