Ediţie scurtă, turişti puţini şi dezamăgiţi la Sighişoara Medievală

Ediţia jubiliară, a XX-a, a Festivalului Sighişoara Medievală, care a fost nevoit să îşi scurteze durata iniţială, de la zece, la trei zile sub pretextul organizării referendumului pentru demiterea preşedintelui statului, este  o „copie palidă” a ediţiilor anterioare. Asta deoarece, organizatorii principali, Primăria Sighişoara şi Asociaţia Turistică Sighişoara, au renunţat la peste 70% din spectacole.

Reprezentantul organizatorilor, Asociaţia Sighişoara Turistică, Anca Raţiu, a admis că exista şi posibilitatea ca festivalul să nu mai aibă loc.

Fost director artistic al Festivalului în ultimii 2 ani, actorul Liviu Pancu a demisionat din funcţie după ce s-a decis reducerea duratei festivalului de la 10 la 3 zile.

Primarul munuicipiului Sighişoara, Dorin Dăneşan recunoaşte acest semieşec, susţinând că este unul impus de evenimente politice. Însă Dorin Dăneşan a declarat că şi-l doreşte ca partener pe Liviu Pancu şi anul viitor.

În aceste condiţii, manifestările artistice sunt extrem de puţine şi concentrate doar în perimetrul central al Cetăţii Medievale, iar cele cinci ordine cavalereşti care participă sunt solicitate la maximum, pentru ca pe parcursul festivalului să nu lipsească animaţia.

Dat fiind numărul redus de artişti , de la 300 iniţial la sub 100, ieri în prima zi a festivalului la Sighişoara s-au aflat maximum 3.000 de turişti, deşi accesul în Cetatea Medievală fost gratuit.

Ziua de astăzi, a doua a Festivalului Sighişoara Mediavală a fost dedicată turnirelor cavalereşti, dar şi a reprezentaţiilor teatrale ale trupelor Cameleon din Sighişoara, Scaramouche şi Ariel din Târgu Mureş.

În această seară este programată premiera spectacolului de muzică medievală ‘King Wolf’, realizat de Filarmonica din Timişoara, formaţia Lupus Dacus şi Ordinul Cavalerilor Lup, care se doreşte a fi o Carmina Burana românească.

 

 

Sursa: altorizont.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PULSUL ZILEI cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9761RON-0.0001
  • usd 0.1179 1 -9.9999

  • chf 5.0938 1 -0.026

  • aud 3.0265 1 0.0173

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Gara Mică din Tg. Mureș, renovată din fo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Aproape 50.000 de euro a investit Compan...

Focar de rujeolă la Sf. Gheorghe. Echipe...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Epidemia de rujeolă a luat avânt anul ac...

Urmărire în trafic pe străzile din staţi...

VIRGIL NATEA | Citeste articolul

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jan...

Incendiu forestier în Lăpuşna-Ibăneşti

Rotar Mirela | Citeste articolul

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă...

Break Free, proiect dedicat prevenirii c...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Acesta a fost inițiat de Rotary Club Ghe...

Parteneri