Educaţia copilului depinde în primul rând de relaţia pe care părintele o construieşte cu acesta

Este punctul de vedere exprimat, în această seară, de dr. Luminita Cherebeţiu, cu prilejul evenimentului caritabil ” Iepuraşul vine la toţi copiii”, organizat  la sediul Teatrului Ariel din Tîrgu-Mureş de Asociaţia „Femeia Mileniului III”.

Mamă a unei fete de 13 ani, adoptate, dr. Cherebeţiu a declarat celor 15 femei, mame, prezente la „Atelierul pentru parinti”, că nu crede în povestea cu „meseria de părinte”.

Ea crede mai degrabă într-o relaţie de iubire care, ca orice relaţie, se construieste. Dr. Luminita Cherebeţiu mai crede că indiferent de cum sunt copiii secolului 21, tot valorile tradiţionale, afective primează.Importantă este însă ascultarea din partea părintelui şi înţelegerea acestuia.

Acţiunea a presupus şi donaţii din partea mamelor prezente, care au constat în rechizite, dulciuri şi cărţi, destinate copiilor defavorizati, cu vârste cuprinse între 3 şi 18 ani.

Evenimentul caritabil a fost organizat de Asociaţia „Femeia Mileniului III”, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mures şi cu Teatrul pentru Copii şi Tineret Ariel, iar  RTM a fost partener media. Organizatoarea evenimentului, Agatha Bianca Bogdan, a precizat că este o acţiune aflată la prima ediţie, pe care Asociaţia „Femeia Mileniului III” intenţionează să o permanentizeze. 

Valeriu Russu

Sursa: revistafelicia.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri