Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Elevii din Harghita beneficiază de cursuri de educație montană

Elevii din Harghita beneficiază de cursuri de educație montană
Foto: Serviciul Public Salvamont și Salvaspeo al Consiliului Județean Harghita

Publicat de Rotar Mirela, 1 iulie 2026, 14:00

Mii de elevi harghiteni participă, în această perioadă, la programe de educație montană. Această inițiativă a Serviciului Public Salvamont și Salvaspeo a Consiliului Județean Harghita are loc anual, de peste 20 de ani, cu scopul ca tinerii să învețe regulile de bază ale drumețiilor în natură.

Activitățile se desfășoară pe trasee turistice, în peșteri și canioane și sunt dedicate copiilor de toate vârstele, de la clasa pregătitoare până la liceu, a explicat pentru Radio Tg.Mureș șeful Salvamont Harghita, Simon László:

,,Mai întâi educăm copiii și iar apoi ei îi educă și pe părinți. Am organizat o serie de tabere tematice, în Cheile Bicazului, mai precis la Lacul Roșu, Peștera Șugău, Cheile Vârghișului, pe Harghita Mădăraș și Harghita Băi. Anual, în total, când avem programe de conștientizare sau de popularizare a activității de trekking pe munte și salvare montană, numărul copiilor cu care lucrăm se ridică întotdeauna la peste 10.000.”

Salvatorii montani îi învață pe cei mici și pe adolescenți cum să își planifice o excursie, ce echipament este necesar să aibă și cum să aleagă traseele potrivite nivelului lor de pregătire.

Un accent important este pus și pe comportamentul în cazul întâlnirii cu animalele sălbatice, copiii fiind sfătuiți să meargă întotdeauna însoțiți de adulți și să aibă asupra lor un fluier pentru semnalizare.

Autor: Valeriu Russu

Elevul care a înjunghiat o profesoară la o şcoală din Bistriţa este în prezent evaluat la Spitalul de Psihiatrie din Cluj-Napoca
Social joi, 22 octombrie 2026, 13:25

Elevul care a înjunghiat o profesoară la o şcoală din Bistriţa este în prezent evaluat la Spitalul de Psihiatrie din Cluj-Napoca

Incidentul de la Piteşti, în care un minor de 15 ani şi-a atacat cu o armă albă doi colegi de clasă, vine la doar câteva zile după atacul de...

Elevul care a înjunghiat o profesoară la o şcoală din Bistriţa este în prezent evaluat la Spitalul de Psihiatrie din Cluj-Napoca
Elevii intră în vacanţă, mâine, după finalizarea cursurilor
Social joi, 22 octombrie 2026, 12:54

Elevii intră în vacanţă, mâine, după finalizarea cursurilor

Elevii vor intra în vacanţă vineri, după finalizarea cursurilor, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Anul...

Elevii intră în vacanţă, mâine, după finalizarea cursurilor
Exerciţii tactice de amploare, de mâine, în Mureș
Social joi, 22 octombrie 2026, 12:53

Exerciţii tactice de amploare, de mâine, în Mureș

Scenarii cu atacuri armate, incidente aviatice, accidente chimice se vor desfăşura în judeţul Mureş în perioada 23-29 octombrie, sub...

Exerciţii tactice de amploare, de mâine, în Mureș
Cadastrare gratuită pentru peste 5.600 de imobile din comuna mureșeană Voivodeni
Social joi, 22 octombrie 2026, 11:51

Cadastrare gratuită pentru peste 5.600 de imobile din comuna mureșeană Voivodeni

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Mureș anunță publicarea documentelor tehnice ale cadastrului pentru Comuna Voivodeni, din...

Cadastrare gratuită pentru peste 5.600 de imobile din comuna mureșeană Voivodeni
Social joi, 22 octombrie 2026, 10:53

Elev de 15 ani rănit cu un cuțit, la un liceu din Pitești

Un elev a fost rănit de un coleg cu o armă albă, în această dimineaţă, la un liceu din municipiul Piteşti, informează Inspectoratul de...

Elev de 15 ani rănit cu un cuțit, la un liceu din Pitești
Social miercuri, 21 octombrie 2026, 20:10

Aproximativ 1.550 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au primit salariile de patru luni

Aproximativ 1.550 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au primit salariile de patru luni, iar sindicaliştii cer intervenţia urgentă a guvernului...

Aproximativ 1.550 de angajaţi ai CFR Marfă nu şi-au primit salariile de patru luni
Social miercuri, 21 octombrie 2026, 20:08

Cutremur cu magnitudinea 3,1 în Moldova, astăzi, la ora 18:03

Un cutremur cu magnitudinea de 3,1 s-a produs astăzi la ora locală 18:03, în Moldova, în judeţul Botoşani, potrivit informaţiilor publicate de...

Cutremur cu magnitudinea 3,1 în Moldova, astăzi, la ora 18:03
Social miercuri, 21 octombrie 2026, 18:04

Un avion american al forţelor NATO s-a alăturat patrulei deasupra Mării Negre

Un avion american aparţinând forţelor NATO s-a alăturat patrulei deasupra Mării Negre, după ce România şi Bulgaria au solicitat sprijin...

Un avion american al forţelor NATO s-a alăturat patrulei deasupra Mării Negre