Excursioniştii sunt avertizaţi cu privire la riscul de a întâlni urşi în pădurile din Covasna
În judeţul Covasna trăiesc câteva sute de exemplare de urşi, iar specialiştii avertizează că aceştia sunt mult mai activi în această perioadă, fiind preocupaţi de procurarea hranei. Anul trecut pe teritoriul judeţului Covasna patru persoane au fost atacate de urşi, iar pentru a preîntâmpina repetarea acestor situaţii conducerea Agenţiei de Protecţie a Mediului Covasna le recomandă cetăţenilor care fac excursii în pădure să-şi ia măsuri minime de protecţie, respectiv să se deplaseze în grupuri mai mari, de 2-3 persoane şi să-şi facă auzită prezenţa vorbind cu voce tare
În parteneriat cu judeţele Harghita şi Vrancea, Agenţia de Protecţie a Mediului Covasna a realizat în anii anteriori portalul www.carnivoremari.ro, prin intermediul căruia orice persoană poate afla date despre populaţia de urşi bruni din cele trei judeţe. Site-ul prezintă zonele în care există bârloguri de urşi, locurile interzise sau periculoase pentru turişti, informaţii despre pagubele pricinuite de aceste animale, despre braconaj şi operaţiunile de salvare a puilor orfani, precum şi imagini surprinse pe teren cu ajutorul unor camere web sau aparate foto. Portalul a fost realizat în cadrul proiectul „LifeUrsus”, finanţat de Comisia Europeană.
Mara Deleanu
Sursa: newsbv.ro