Finala Campionatului Naţional de atelaje pentru doi cai de la Târgu Mureş şi-a desemnat câştigătorii.
Campionatul Naţional de atelaje pentru doi cai a debutat ieri cu probele de prezentare şi dresaj, iar astăzi a avut loc proba de maraton, urmată de festivitatea de premiere.
Evenimentul este unul aniversar, care va marca 25 de ani de la începerea activităţii de atelaje din România, a declarat preşedintele Comisiei de Atelaje şi prim-vicepreşedinte al Federaţiei Ecvestre din România, Kelemen Atilla
Competiţia, la care au participat 16 atelaje din 8 judeţe, a fost organizată de Federaţia Ecvestră Română, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Mureş şi Asociaţia Pro Regio, şi s-a desfăşurat la Depozitul de Armăsari Târgu-Mureş.
Valeriu Russu
Sursa: realitatea.net