Fundaţia Pro Natura din Ozun lansează, azi, proiectul „Delta Dunării ne priveşte pe noi toţi”
Este o avanpremieră a Zilei Diversităţii Biologice, care se sărbătoreşte pe plan internaţional pe data de 22 mai.
În cadrul acestui proiect, în două şcoli din municipiul Sfântu Gheorghe – Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” şi Liceul Teoretic „Szekely Miko”, vor fi organizate luni o serie de acţiuni în cadrul cărora va fi marcată importanţa protejării mediului înconjurător şi menţinerii biodiversităţii. Aceeaşi activitate se va desfăşura, marţi, în două şcoli partenere din judeţul Tulcea.
Ce-a de-a doua etapă a proiectului constă în organizarea unui concurs, în vederea selecţionării unui număr de 20 de copii – 10 din judeţul Covasna şi alţi 10 din Tulcea, care vor participa în vară, timp de zece zile, la o tabăra de educaţie ecologică ce va avea loc în Rezervaţia Biosferei Delta Dunarii, respectiv în localităţile Maliuc şi Vadu.
Proiectul se va încheia cu o expoziţie de fotografii intitulată „Arii naturale protejate. Unitate prin diversitate”, care se va deschide în luna septembrie la Muzeul Naţional Secuiesc din Sfântu Gheorghe.
Mara Deleanu