Foto: Radio Tg.Mures/Raul Hategan Gândacul George, animal de companie
În garsonierea mea de 18 mp, care e, de fapt, conform fişei de carte funciară, apartament cu o cameră, nu am avut, până de curând, niciun animal de companie.
Am avut o tentativă de a ţine o pisică, dar după câteva zile mi-am dat seama că nu pot chinui animalul obligându-l să stea singur, închis într-un spaţiu atât de mic, de dimineaţa până seara, aşa că am renunţat.
În toamna anului trecut, însă, lucrurile s-au schimbat şi m-am trezit cu un animal de companie oarecum inedit. Este vorba de un gândac. Da, aţi citit bine, vă scriu despre un gândac de bucătărie pe care l-am botezat George.
Cum a ajuns George să fie animal de companie? Răspunsul este destul de simplu. L-am văzut pentru întâiaşi dată într-o seară când, mergând în bucătărie pentru un pahar de apă, l-am depistat plimbându-se alene pe bufet. Speriat de fascicolul de lumină aprins brusc, a fugit înainte ca eu să apuc să-l trăsnesc cu papucul de casă.
A doua seară- la fel, a treia- povestea se repetă, şi tot aşa, o săptămână, două, trei. Ziua nu-l vedeam niciodată (creatură nocturnă, gândacul meu!), aşa că l-am botezat George şi am decis să-l las să trăiască.
Pot să vă spun că dacă ai un gândac pe post de animal de companie costurile cu întreţinerea acestuia sunt inexistente. Nu trebuie dus la veterinar, nu trebuie să-i cumperi de mâncare şi nici să-i găseşti vreun partener sau parteneră pentru înmulţire. Acest din urmă aspect e chiar nerecomandat.
Inevitabil, însă, într-una din seri, George nu a mai putut evita contactul cu papucul de casă şi a murit strivit, aşa cum, de altfel, îi şade bine unui gândac adevărat!
Totuşi, unerori, seara, când merg la bucătărie, mi-e dor de George…
Sanda Viţelar
