Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Greva din administrația publică se amână

Greva din administrația publică se amână
Foto: imagine cu caracter ilustrativ

Publicat de APETRI MARGARETA, 7 februarie 2024, 13:24

Angajații primăriilor din mediul rural au declanșat la sfârșitul lunii ianuarie o grevă de avertisment, între orele 11 și 13.

Greva a fost declanșată de Federația Columna – Sindicatul Național al Salariaților Comunelor și Orașelor din România, iar în județul Mureș peste 500 de angajați din aproape 40 de primării din mediul rural și-au întrerupt activitatea.

Sindicaliștii au promis declanșarea grevei generale, începând cu 5 februarie, însă aceasta a fost amânată, pentru a da posibilitatea Guvernului de a majora salariile, a declarat pentru Radio Tg.Mureș președintele Federației Columna, Lucian Puiu.

E vorba de un armistițiu cu Guvernul, de 14 zile, răgaz în interiorul căruia Guvernul să facă impactul financiar al măsurilor convenite, să vină cu proiectul de act normativ și să permită parcurgerea acelei etape administrative de avizare interministerială și de discutare în comisia de dialog social a proiectului de act normativ care să transpună ceea ce am convenit.

Nemulțumirile angajaților din administrație se leagă de nesiguranța privind creșterea salarială și de discrepanțele de salarizare dintre instituțiile statului.

Ei mai cer și reformarea sistemului de finanțare a bugetelor locale dar și deblocarea negocierilor colective pentru funcționarii publici la nivel de grup de unități/sector de activitate și stoparea ingerinței politicului în exercitarea funcției publice.

Autor: Raluca Creț

Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani
Administraţie marți, 20 octombrie 2026, 15:06

Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani

Primăria Brașov a lansat o licitație pentru servicii de proiectare și documentații necesare investițiilor publice din următorii patru ani....

Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani
Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8
Administraţie luni, 19 octombrie 2026, 12:08

Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8

Problema a fost sesizată la întâlnirea din 14 octombrie de la sediul CJ Harghita, la care au participat reprezentanții CNIR, ai constructorului...

Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8
Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei
Administraţie luni, 19 octombrie 2026, 12:02

Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Sepsi a anunțat că la acest program pot participa echipe formate din cel puţin trei...

Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei
Conturile Municipiului Târgu Mureș au fost poprite la solicitarea societății Sylevy Cleaning SRL
Administraţie vineri, 16 octombrie 2026, 14:14

Conturile Municipiului Târgu Mureș au fost poprite la solicitarea societății Sylevy Cleaning SRL

Potrivit unui comunicat emis de primărie, societatea are de recuperat de la operatorul de salubritate creanțe în valoare totală de aproximativ...

Conturile Municipiului Târgu Mureș au fost poprite la solicitarea societății Sylevy Cleaning SRL
Administraţie joi, 15 octombrie 2026, 18:00

Preşedintele CJ Harghita avertizează asupra unor posibile achiziţii speculative de terenuri în zona viitoarei autostrăzi A8

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond, îi îndeamnă pe proprietarii de terenuri din zona Gheorgheni să manifeste...

Preşedintele CJ Harghita avertizează asupra unor posibile achiziţii speculative de terenuri în zona viitoarei autostrăzi A8
Administraţie miercuri, 14 octombrie 2026, 15:00

Peste 110.000 de pubele şi compostoare vor fi distribuite în judeţul Harghita

Acțiunea, care implică și semnarea de contracte individuale de către fiecare gopodărie și firmă în parte, ar trebui să se încheie cel...

Peste 110.000 de pubele şi compostoare vor fi distribuite în judeţul Harghita
Administraţie marți, 13 octombrie 2026, 13:10

Primăria Târgu Mureș pregătește o nouă procedură de avizare a construcțiilor

Ieri, în ședința extraordinară de Consiliu Local Târgu Mureș au fost înființate cele patru comisii-de avizare, de acord unic, urbanism și...

Primăria Târgu Mureș pregătește o nouă procedură de avizare a construcțiilor
Administraţie marți, 13 octombrie 2026, 12:02

Stații radio pentru pompierii voluntari din Harghita, în premieră națională

Consiliul Județean Harghita a distribuit 64 de stații radio portabile primăriilor din județ, pentru ca pompierii voluntari să poată comunica...

Stații radio pentru pompierii voluntari din Harghita, în premieră națională