În această noapte, oraşele din Transilvania „ard” pentru sufletele celor plecaţi dintre noi, mii de lumânări fiind aprinse de Ziua Morţilor.

„Luminaţia”, cum mai este numită în popor, este un vechi obicei catolic păstrat de sute de ani, astfel că în această seară cimitirele situate în interiorul oraşelor se transformă în oaze de lumină.

De fapt, Ziua Morţilor se comemorează în 2 noiembrie, prima zi a lunii fiind Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor.

Deşi la origine este o sărbătoare catolică, occidentală, „Luminaţia”  a fost adoptată şi în Transilvania, indiferent de confesiunea religioasă a locuitorilor, ortodocşi, catolici sau protestanţi.

Târgumureşenii au pornit încă de dimineaţă spre cimitirele unde cei dragi se odihnesc, unii dintre ei venind chiar din străinătate pentru aceasta. Au pregătit mormintele, au pus pe ele braţe întregi de flori şi au aprins lumânările în memoria celor care nu mai sunt.

Potrivit legendelor populare, porţile Tărâmului de Dincolo se deschid în această noapte,  iar cei morţi vin să îi viziteze pe cei vii.

Sărbătoarea nu are nimic lugubru (sumbru, trist), ziua de 1 noiembrie fiind, poate, singura zi din an în care oamenii glumesc în cimitir. De Ziua Morţilor, bucuria reîntâlnirii cu sufletele rudelor trecute în Veşnicie depăşeşte tristeţea comemorării.

Cristina Bulbescu   

 

 

Sursa: g1b2i3.wordpress.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9758RON-0.0007
  • usd 0.1170 1 -9.9999

  • chf 5.0948 1 0.0116

  • aud 3.0481 1 0.0161

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Poşta Română a început azi distribuirea ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Poşta Română a început de astăzi distrib...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

A fost promulgată legea care prevede că ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat,...

Parteneri