Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Intervenţie chirurgicală rară la nivel mondial, realizată la Sf Gheorghe

Intervenţie chirurgicală rară la nivel mondial, realizată la Sf Gheorghe
Foto: Intervenţie chirurgicală rară la nivel mondial, realizată la Sf Gheorghe

Publicat de MIRELA ROTAR, 19 martie 2021, 15:25

O procedură de revascularizare a membrelor inferioare, realizată printr-o metodă extrem de rar utilizată la nivel naţional şi mondial, a fost efectuată săptămâna aceasta în premieră la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe. Operația a fost făcută de o echipă de medici din judeţele Covasna şi Braşov.

Potrivit conducerii spitalului, intervenţia, realizată de Sorin Baloş, medic primar în chirurgie cardiovasculară, şi Gyorbiro Laszlo, medic specialist în chirurgie vasculară, a presupus alimentarea membrelor inferioare ale unei paciente din judeţul Harghita, în vârstă de 53 de ani, cu sânge transferat din aorta ascendentă.

Intervenţia a durat aproximativ două ore şi jumătate şi a decurs fără complicaţii. Medicii consideră că a fost un succes având în vedere că ambele picioare ale pacientei sunt calde, ceea ce înseamnă că le este asigurată cantitatea necesară de sânge.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 12:01

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș a lansat o licitație pentru achiziția echipamentelor IT necesare proiectului DARIA, un program...

Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș cumpără echipamente IT pentru un program național de depistare a cancerului de sân
Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Sănătate marți, 20 octombrie 2026, 11:59

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică

De luna aceasta, Spitalul Clinic Județean de Urgență din Miercurea Ciuc a fost inclus, printr-un ordin al ministrului Sănătății, în programul...

Spitalul de Urgență Miercurea Ciuc, cooptat în programul oncologic de robotică
Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
Sănătate luni, 19 octombrie 2026, 16:53

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate

Dozele de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate, deşi autorităţile...

Dozele suplimentare de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate
600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România
Sănătate duminică, 18 octombrie 2026, 10:55

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România

600.000 de doze de vaccinuri antigripale injectabile vor ajunge în farmaciile din România până la sfârșitul acestei luni. Peste jumătate...

600.000 de doze de vaccinuri antigripale vor ajunge în farmaciile din România
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 18:40

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare

Ministerul Sănătăţii informează că a doua tranşă de livrări pentru vaccinul antigripal injectabil va începe în cursul săptămânii...

A doua tranşă de vaccin antigripal injectabil, distribuită începând de săptămâna viitoare
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:53

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita

Vaccinarea antirabică a vulpilor şi a animalelor domestice continuă în judeţul Harghita, în contextul cazurilor confirmate în ultimele două...

Vaccinarea împotriva rabiei continuă în Harghita
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 16:47

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon

Este vorba despre un bărbat de 65 de ani, din judeţul Cluj, care avea şi alte afecţiuni şi nu era vaccinat antigripal. Institutul Naţional de...

A fost comunicat primul deces confirmat cu virus gripal din acest sezon
Sănătate vineri, 16 octombrie 2026, 13:26

Nouă farmacii mureșene sunt autorizate pentru vaccinarea antigripală

Șapte dintre acestea se află în Târgu Mureș, două în zona Fortuna din Tudor, două în zona Poli 2, o farmacie este în Dâmbul Pietros, una...

Nouă farmacii mureșene sunt autorizate pentru vaccinarea antigripală