ITM Mureş se află în topul judeţelor la combaterea muncii la negru.

Este vorba de rezultatele activităţii pe luna aprilie când au fost efectuate peste 130 de controale soldate cu depistarea a circa 100 de persoane care lucrau fără forme legale.

Inspectorii ITM Mureş au sancţionat 74 de angajatori, dintre care 7 pentru muncă la negru,  şi a fost întocmită o sesizare către Parchetul Tîrgu-Mureş pentru un angajator care a primit la muncă mai mult de 5 persoane fără contract.

Valoarea totală a amenzilor aplicate s-a ridicat la peste 145.000 lei, din care 110.000 lei pentru muncă la negru.

Pentru aceste rezultate, ITM Mureş s-a clasat pe locul I pe ţară, iar în primul trimestru al anului a ocupat locul III, deşi schema de personal a instituţiei este redusă cu 15 persoane, spune inspectorul şef Andrei Mureşan.

Ca efect al acţiunilor de combatere a muncii la negru, în judeţul Mureş a crescut numărul persoanelor nou angajate sau a zilierilor.

Prin urmare, doar în luna aprilie au fost înregistrate circa 1.150 de contracte noi de muncă, dintre care aproape jumătate pe perioadă nedeterminată,  iar alţi 5.100 de mureşeni au fost înregistraţi ca zilieri.

Domeniile în care au fost înregistraţi zilierii în registrele speciale sunt pomicultură, silvicultură şi agricultură.

Cristina Bulbescu   

 

 

Sursa: RTM

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Astăzi este Vinerea Mare, cea mai tristă...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Creștinii ortodocși și greco-catolici pa...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri