Judeţul Covasna se raliază acţiunilor organizate pe plan european sub genericul „Săptămâna mobilităţii”.

În municipiul Târgu Secuiesc vor avea loc mâine o serie de acţiuni organizate de Asociaţia „Soare verde” ce au ca scop promovarea mersului pe bicicletă şi protejarea mediului înconjurător. Cu acest prilej, membrii asociaţiei vor distribui o broşură prin care vor populariza drumul verde „Nemira”, precum şi obiectivele turistice din zonă.

De asemenea, în municipiul Sfântu Gheorghe va avea loc vineri un concurs de ciclism, organizat de Asociaţia de Sport „Jaxtrem”.
Evenimentul va prilejui şi prezentarea unui film documentar ce are ca scop promovarea celui de-al doilea drum verde din judeţul Covasna, denumit „Sepsi”, care măsoară aproape o sută de kilometri şi străbate mai multe localităţi din jurul municipiului Sfântu Gheorghe.

Totodată, va avea loc un concurs de îndemânare pe două roţi şi „concurs de frumuseţe” pentru biciclete.

Dealtfel, manifestările dedicate „Săptămânii mobilităţii” au început în judeţul Covasna încă de săptămâna trecută, printr-un concurs de alergare organizat pe un traseu de 9 kilometri între staţiunea Şugaş Băi şi municipiul Sfântu Gheorghe.
Mara Deleanu

Sursa: ecomagazin.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Acasă în Ardeal cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9764RON0.00049
  • usd 0.1175 1 9.99999

  • chf 5.0964 1 0.00729

  • aud 3.0368 1 0.00809

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Fără transport local de Înviere, în Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Programul de transport local din cele do...

Salvamont Mureș așteaptă un aflux ridica...

Stan Lucian | Citeste articolul

Specialiștii de la Salvamont Mureș îi sf...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Meteorologii anunţă că de mâine seară, v...

Rotar Mirela | Citeste articolul

În prima zi de Paşti va mai ploua la mun...

Parteneri