Foto: Radio Tg.Mures/Raul Hategan Jurnal de pasager cu permis
Am permis de conducere de la 18 ani, dar nu conduc. Nu mă pasionează, mai ales prin oraş, mai ales pentru că am abonament pe toate liniile. Circul cu autobuzul, în sus şi-n jos, observ din trecere oraşul. Îl văd şi-l simt altfel. Defect profesional.
Văd străzile unde se lucrează, le văd pe cele unde nu se lucrează, observ maşinile parcate aiurea, blocurile îngrijite sau lăsate în plata Domnului, gropile, cerşetorii, trandafirii, le văd pe toate din bus, pierdută în gânduri în care răsar proiecte de hotărâri de consiliu local aprobate dar nepuse în practică. Le văd şi pe cele bune şi pe cele rele, şi pietonii care traversează strada pe unde le taie capul şi măturătorii care mai mult împrăştie praful decât îl adună.
Aşa cugetam eu marţi seara în autobuzul cu numărul 26 care mă ducea din centru în Tudor. Catedrala Mică, ridic privirea şi roşul semaforului îmi apare clar în faţa ochilor, în timp ce un matador zgâlţâie un pătrat de pânză în faţa unui taur dintr-un colţ de creier. Autobuzul nu încetineşte, şi mă trezesc în realitatea în care şoferul taie intersecţia de la Mureş Mall în viteză şi pe roşu.
Nu e prima dată, se întâmplă des, mai ales seara. Ce mai contează siguranţa participanţilor la trafic şi regulile de circulaţie? Drumul e gol, autobuzul mare, şoferul sigur pe capacităţile sale. Sau s-o fi “confuzat” omul, pe motiv de reclame luminoase care pâlpâie verde şi semnalizează prezenţa unei farmacii. Mai ştii?
Mă întorc la gândul meu, mai am mult de mers până la destinaţie. Nu apuc să reiau şirul complet al analizei mele despre cum munca în presă te face să vezi şi să simţi altfel oraşul, că iar mă perturbă ceva. O maşină a poliţiei rutiere opreşte doi pietoni care trec neregulamentar strada. Ei, dacă ați fi fost voi în centru să vedeţi cascadoria de la semafor…
Ce-i corect, e corect, oamenii au trecut prin cucuruz, aşa că se aleg cu amendă.
Asta e, cobor din bus şi, ajungând la mine pe stradă, asist la scena care pune capăt oricărei posibile reluări a gândului meu filosofic. Doi tineri, un el şi o ea, aruncă cu ceva pacheţele către un geam deschis de la etajul 1.
La primire, o tânără plinuţă încearcă, dar nu poate. Se chinuie cei doi, se chinuie ea, pacheţele sună de parcă ar avea ceva biluţe, or fi bomboane, o fi altceva.
Clar, munca în presă te face să observi totul, fiecare chestiuţă îţi sare în ochi şi nu te lasă să filosofezi liniştit.
Sanda Viţelar
