La Braşov nu se gãsesc soluţii pentru rezolvarea facturilor foarte mari la încãlzire
Cantina CET Braşov a fost joi scena unei şedinte încinse, cu tiruri încrucişate de acuzaţii şi înjurãturi. Întâlnirea era menitã sã clarifice cauzele şi sã identifice soluţii pentru megafacturile la încãlzire. Atât directorul CET, Florin Cuţitei, cât şi directorul de zonã al firmei de repartitoare, Mihai Udrea, au susţinut cã facturile individuale „umflate” pornesc de la repartizarea incorectã a procentajului de pãrţi comune – care este prea mic, calculat „dupã ureche” – şi aplicat, nelegal, doar celor care mai sunt branşaţi la Centralã, în condiţiile în care subsolul, instalaţia interioarã, holurile, casa scãrii şi uscãtoriile sunt proprietatea tuturor. În momentul în care s-a arãtat cu degetul spre şefii asociaţiilor, în care „dicteazã” majoritatea cu centrale termice, în defavoarea minoritãţii cu facturi uriaşe, spiritele s-au încins şi au început vociferãrile.
Nu au lipsit nici acuzele adresate de reprezentanţii CET cãtre inspectorii OJPC pentru cã aceştia fac declaraţii „de campanie electoral”. Întâlnirea s-a încheiat într-un vacarm general, fãrã sã se întrevadã o rezolvare pentru problema facturilor astronomice.
Adrian Munteanu