La un an de la implementarea proiectului de creare a centrelor de incluziune socială pentru persoanele de etnie romă, se constată că tot mai multi copii romi se retrag din şcoli.
În perioada 7 -21 iunie 2011, Campania de Informare pe Educaţie „Acum ai o şansă în plus, învaţă mai departe!” prin Caravana Locurilor speciale s-a deplasat în trei oraşe şi şapte comune mureşene unde există comunităţi compacte de romi.
Preşedintele Asociaţiei Divers, Maria Koreck a precizat că scopul campaniei a fost informarea elevilor de etnie romă din clasele a VII-a şi a VIII-a şi a părinţilor acestora despre necesitatea continuării educaţiei formale.
Maria Koreck a deplâns faptul că tot mai mulţi tineri romi abandonează şcoala.
În cadrul campaniei au fost informaţi 205 elevi și 67 de adulţi din Mureş.
La şedinţa publică de repartizare a locurilor speciale în licee, de la începutul anului şcolar, s-au prezentat 69 de elevi romi, dintre aceştia 13 au fost elevi din şcolile unde s-a făcut informare în campanie.
Aceştia au optat în general pentru licee care le vor oferi la sfârşitul celor patru ani de studii şi calificări în anumite meserii.
Tot în cadrul campaniei au fost consiliaţi şi informaţi 4 liceeni, 3 dintre aceştia dorind să urmeze cursurile Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Tîrgu Mureş.
Valeriu Russu
Sursa: presaonline.com