Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Legea adopțiilor a fost simplificată

Publicat de MIRELA ROTAR, 24 septembrie 2018, 12:00 / actualizat: 25 septembrie 2018, 18:35

Vești bune pentru românii care vor să adopte un copil.
De astăzi intră în vigoare noua lege a adopțiilor care vine cu proceduri mai rapide și simplificate. În plus, vor fi acordate stimulente financiare substanțiale.
Persoanele care vor adopta copii mai mari sau care au grad de handicap ori care fac parte dintr-un grup de cel puțin trei frați adoptabili împreună, vor primi stimulente lunare.
Purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Mureș, Doru Constantin:

Se acordă o indemnizație lunară pentru cei care adoptă copii cu grad mediu și ușor de handicap, între 3 și 6 ani, de 600 de lei pe lună iar de la 9 ani în sus, suma este de 900 de lei și se acordă până la dobândirea vârstei de 18 ani. Mai este acel concediu de acomodare cu durată maximă de un an. Și tot un stimulent financiar este pentru acele familii care se află în etapa de potrivire cu copilul și au nevoie de deplasări fiind din alt județ, se acordă o sumă de 200 de lei zilnic pentru transport și cheltuieli legate de cazare.

De asemenea, a fost majorată durata de valabilitate a atestatului de persoană sau familie aptă să adopte, de la 2 la 5 ani.
O altă modificare importantă se referă la rudele copiilor adoptabili.
Revine purtătorul de cuvânt al DGASPC Mureș, Doru Constantin:

Una din modificările cele mai importante și așteptate este faptul că din procedura adopției, odată ce copilul are planul individualizat de protecție ca și finalitate adopția, se elimină, practic, toate rudele. Se elimină identificarea rudelor până la gradul IV. Se economisește mult timp și se trece peste niște piedici nejustificare care veneau din partea rudelor.

Părerile mureșenilor cu privire la adopție sunt împărțite:

Ultimele statistici arată că la finalul anului trecut în România erau peste 3.200 de copii adoptabili. În 2017 au fost adoptați 1.250 de minori.

Cristina Bulbescu

Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani
Administraţie marți, 20 octombrie 2026, 15:06

Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani

Primăria Brașov a lansat o licitație pentru servicii de proiectare și documentații necesare investițiilor publice din următorii patru ani....

Primăria Braşov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani
Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8
Administraţie luni, 19 octombrie 2026, 12:08

Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8

Problema a fost sesizată la întâlnirea din 14 octombrie de la sediul CJ Harghita, la care au participat reprezentanții CNIR, ai constructorului...

Samsarii de terenuri au început să îi caute pe harghitenii aflați în proximitatea viitoarei autostrăzi A8
Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei
Administraţie luni, 19 octombrie 2026, 12:02

Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Sepsi a anunțat că la acest program pot participa echipe formate din cel puţin trei...

Încep înscrierile în programul Com’ON Sepsi 8; tinerii pot obţine finanţări de până la 3.500 de lei
Conturile Municipiului Târgu Mureș au fost poprite la solicitarea societății Sylevy Cleaning SRL
Administraţie vineri, 16 octombrie 2026, 14:14

Conturile Municipiului Târgu Mureș au fost poprite la solicitarea societății Sylevy Cleaning SRL

Potrivit unui comunicat emis de primărie, societatea are de recuperat de la operatorul de salubritate creanțe în valoare totală de aproximativ...

Conturile Municipiului Târgu Mureș au fost poprite la solicitarea societății Sylevy Cleaning SRL
Administraţie joi, 15 octombrie 2026, 18:00

Preşedintele CJ Harghita avertizează asupra unor posibile achiziţii speculative de terenuri în zona viitoarei autostrăzi A8

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Bíró Barna-Botond, îi îndeamnă pe proprietarii de terenuri din zona Gheorgheni să manifeste...

Preşedintele CJ Harghita avertizează asupra unor posibile achiziţii speculative de terenuri în zona viitoarei autostrăzi A8
Administraţie miercuri, 14 octombrie 2026, 15:00

Peste 110.000 de pubele şi compostoare vor fi distribuite în judeţul Harghita

Acțiunea, care implică și semnarea de contracte individuale de către fiecare gopodărie și firmă în parte, ar trebui să se încheie cel...

Peste 110.000 de pubele şi compostoare vor fi distribuite în judeţul Harghita
Administraţie marți, 13 octombrie 2026, 13:10

Primăria Târgu Mureș pregătește o nouă procedură de avizare a construcțiilor

Ieri, în ședința extraordinară de Consiliu Local Târgu Mureș au fost înființate cele patru comisii-de avizare, de acord unic, urbanism și...

Primăria Târgu Mureș pregătește o nouă procedură de avizare a construcțiilor
Administraţie marți, 13 octombrie 2026, 12:02

Stații radio pentru pompierii voluntari din Harghita, în premieră națională

Consiliul Județean Harghita a distribuit 64 de stații radio portabile primăriilor din județ, pentru ca pompierii voluntari să poată comunica...

Stații radio pentru pompierii voluntari din Harghita, în premieră națională