Legea amnistiei va fi pentru persoanele obligate să restituie bani din erori administrative
Aşa afirmă premierul Victor Ponta.
Potrivit acestuia, legea va fi aplicată pentru acele persoane care au beneficiat de diverse forme de sprijin, pensii sau indemnizaţii pentru mame şi sunt obligate acum, din cauza unor erori administrative, să restituie bani.
Întrebat de presă dacă pensionarii vor beneficia de amnistie indiferent dacă au dat mită pentru a primi pensii, Ponta a precizat că nu trebuie făcută o confuzie între amnistia fiscală şi cea penală.
În ultimele zile au fost relatate cazuri de pensionari care s-au sinucis de teamă că vor fi obligaţi să dea înapoi banii pe care îi primiseră ilegal timp de câţiva ani.
În acelaşi timp, mai mulţi medici, acuzaţi că au eliberat ilegal decizii de pensionare, au fost trimişi în judecată pentru luare de mită.
Mediafax
Sursa: www.evz.ro