Liga cultural creştină „Andrei Şaguna” din Sfântu Gheorghe aniversează două decenii de existenţă

Evenimentul va fi marcat printr-o serie de manifestări ştiinţifice, cultural-artistice şi religioase.
Vineri, după oficierea Sfintei Liturghii la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Bicfalău, va avea loc o slujbă de pomenire la statuia mitropolitului Andrei Şaguna din Sfântu Gheorghe.
Sâmbătă, manifestările vor continua la Muzeul Spiritualităţii Româneşti de la Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe cu adunarea festivă prilejuită de împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea organizaţiei. Cu acest prilej va fi lansat numărul V al Buletinului Ligii şi vor fi înmânate diplome de excelenţă pentru contribuţia adusă la păstrarea şi afirmarea identităţii româneşti în judeţul Covasna.
Liga a fost înfiinţată în martie 1992 de un grup de intelectuali din judeţul Covasna cu scopul păstrării şi afirmării culturii, istoriei, limbii şi identităţii româneşti pe aceste meleaguri, iar, printre altele, a contribuit la înfiinţarea unor instituţii identitare precum Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, Muzeul Spiritualităţii Româneşti, Muzeul Carpaţilor Răsăriteni, Centrul ecleziastic de documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş, şi la canonizarea mitropolitului Andrei Şaguna.
Mara Deleanu

Sursa: sfantul-andrei-saguna.blogspot.com

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9759RON0.00010
  • usd 0.1174 1 0.0004

  • chf 5.0891 1 -0.0057

  • aud 3.0287 1 -0.0194

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

De 1 și 2 mai, centrul orașului Tg. Mure...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Mai multe evenimente vor fi organizate î...

Minivacanța de 1 Mai și de Paști va aglo...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Majoritatea cabinetelor de medicină prim...

Atenționare privind prezența urșilor la ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Primăria municipiului Târgu Mureș averti...

Proiect privind noi facilități medicale ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Un proiect de lege prin care se asigură ...

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Aproape 25.300 de firme au fost radiate ...

Parteneri